Sari direct la conținut

Un comandant al Forţelor Navale ale Hamas a fost ucis, susţine Israelul

HotNews.ro
Urmările atacului de la Jabalia, Gaza, Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia
Urmările atacului de la Jabalia, Gaza, Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Forţele de Apărare Israeliene (IDF) au afirmat că un comandant al Forţelor Navale ale Hamas a fost ucis, joi, într-un atac aerian la Khan Younis, cel mai mare oraş din sudul Gazei, potrivit CNN și news.ro

”Amar Abu Jalalah era un ofiţer de rang înalt din Forţele Navale ale Hamas şi era implicat în orchestrarea mai multor atacuri teroriste pe mare, care au fost respinse de IDF”, se arată în declaraţia IDF.

Un alt membru al Forţelor Navale ale Hamas a fost, de asemenea, ucis în cadrul atacului, afirmă armata.

Israelul consideră că are succes în eliminarea mai multor ofiţeri operativi de rang înalt din Hamas, fapt discutat de un oficial al IDF cu jurnaliştii, în cursul acestei săptămâni.

Estimările Israelului sugerează că aripa militară a Hamas era constituită din 24 de batalioane, din care zece au fost ”rănite semnificativ” de loviturile israeliene, începând din 7 octombrie, a afirmat oficialul.

Unele batalioane din nordul Gaza au pierdut mai mult de patru din comandanţii lor, a declarat oficialul, reprezentând o pierdere, pentru acele batalioane, de mai mult de jumătate din comanda.

Printre altele, acest lucru a făcut să fie mai dificil pentru conducerea militară a Hamas să emită ordine de contraatac, a spus oficialul, întrucât era tot mai accentuată lipsa persoanelor care să conducă operaţiunile.

Înlocuirea comandanţilor în mijlocul unui război nu este posibilă, a mai afirmat oficialul.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro