Cel mai mare liceu musulman din Franța, pe cale să piardă finanțarea de la stat
Înființat în urmă cu 20 de ani, după interzicerea vălului în școli, Averroès, primul liceu musulman sub contract din Franța, își vede funcționarea amenințată, un aviz în favoarea rezilierii contractului cu statul fiind dat luni, potrivit AFP.
Un comitet consultativ prezidat de prefectul regiunii Nord a votat luni pentru rezilierea contractului dintre stat și acest liceu musulman din Lille, cel mai mare oraș din nordul Franței, au declarat pentru AFP două surse apropiate dosarului.
Potrivit contractului, semnat în 2008, profesorii liceului sunt plătiți de Ministerul francez al Educației, iar personalul extrașcolar este plătit de regiune. Ultimul cuvânt îi aparține acum prefectului, care urmează să ia o decizie privind viitorul contractului „în următoarele zile”, a precizat una dintre cele două surse.
Din 2019, autoritățile locale au refuzat să plătească subvenția prevăzută în cadrul acestui contract cu statul, reproșând în special liceului o donație din Qatar de 950.000 de euro în 2014.
De asemenea, sunt arătate cu degetul și legăturile istorice ale lui Averroès cu Musulmans de France (fosta UOIF), o organizație care a luat naștere din mișcarea egipteană Frăția Musulmană.
Ideea creării unui liceu musulman datează din 1994, când 19 tinere au fost exmatriculate dintr-un liceu public din Lille pentru că au refuzat să își scoată vălul pentru a participa la cursuri, în ciuda unei circulare care interzicea „simbolurile religioase ostentative”.
Liceul Averroès a fost deschis în septembrie 2003 cu aproximativ cincisprezece eleve în incinta moscheii din cartierul muncitoresc Lille-Sud, cu sprijinul UOIF.
Cu peste 800 de elevi, dintre care 400 sunt sub contract, Averroès este de departe cea mai mare dintre cele șase școli musulmane sub contract din Franța. Doar liceul este recunoscut, nu și colegiul.