Argentina: Ultraliberalul Javier Milei a depus jurământul în calitate de preşedinte
Ultraliberalul Javier Milei a devenit duminică în mod oficial preşedinte al Argentinei, după ce a depus jurământul de învestire, la trei săptămâni după victoria sa în alegeri şi la numai doi ani după intrarea sa în viaţa politică, transmit AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
În vârstă de 53 de ani, Javier Milei a jurat în parlament ”în numele lui Dumnezeu şi al patriei”, promiţând să onoreze cu ”loialitate şi patriotism” funcţia de preşedinte.
La scurt timp, Milei, devenit al 12-lea preşedinte al Argentinei după revenirea ţării la democraţie, s-a adresat miilor de argentinieni strânşi în faţa sediului parlamentului, comparând rezultatele recentelor alegeri prezidenţiale din ţara sa cu căderea Zidului Berlinului.
El a anunţat că în Argentina începe o nouă eră a ”păcii şi prosperităţii”.
Noul preşedinte argentinian a mai spus că niciun alt guvern nu a găsit ţara într-o situaţie mai rea decât în prezent şi că Argentina are nevoie de o ajustare fiscală a sectorului public de 5% din produsul intern brut (PIB).