Sari direct la conținut

Al 12-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei: UE îndulcește interdicția privind numita „flotă din umbră”

HotNews.ro
Nava petroliera, Foto: TJ Alex / Alamy / Profimedia Images
Nava petroliera, Foto: TJ Alex / Alamy / Profimedia Images

Țările Uniunii Europene sunt aproape de a ajunge la un acord asupra celui de-al 12-lea pachet de sancțiuni propus împotriva Rusiei, axat pe interzicerea diamantelor de origine rusă și pe noi măsuri de stopare a fluxului de petrol rusesc, potrivit Reuters care citează patru persoane familiarizate cu această chestiune.

În timp ce cele mai multe măsuri se referă la interzicerea diamantelor rusești neindustriale, țările UE au căutat, de asemenea, să îngreuneze eludarea sancțiunilor existente, inclusiv plafonarea prețului petrolului în cadrul G7.

Textul include măsuri mai stricte privind modul în care se poate dovedi că petrolul rusesc este comercializat sub plafon, deoarece respectarea acestuia a scăzut în ultimele luni.

Cu toate acestea, un element menit să împiedice Rusia să își dezvolte așa-numita „flotă din umbră” a fost atenuat.

Inițial, Comisia dorea să interzică vânzarea de petroliere vechi către entități rusești sau pentru a fi utilizate în Rusia, precum și către entități care ar putea folosi petrolierele pentru a eluda plafonul de preț al petrolului impus de G7, dar această clauză a fost eliminată.

Una dintre surse a declarat că țările mediteraneene cu puternice companii de transport maritim erau îngrijorate că măsurile le-ar putea dezavantaja din punct de vedere competitiv.

În ultimul proiect, companiile de transport maritim trebuie doar să „raporteze” astfel de vânzări.

Oficialii din statele membre ale UE se întâlnesc luni seară și se așteaptă ca aceștia să mai ajusteze textul, dar nu în mod substanțial, au declarat sursele, adăugând că acesta ar putea fi adoptat chiar mai târziu în cursul zilei de luni.

”Cred că avem un text mai mult sau mai puțin stabil”, a spus unul dintre ei.

Comisia Europeană a refuzat să comenteze.

Articolul 12G, sau „clauza Fără Rusia”, din propunere a fost, de asemenea, rafinat la o listă mai scurtă de bunuri cu dublă utilizare, inclusiv arme, deoarece majoritatea țărilor UE au declarat că codurile vamale inițiale erau prea cuprinzătoare și le-ar fi afectat comerțul global.

Cel mai mare punct de dispută rămâne scutirea bunurilor sancționate pentru uz personal, statele membre fiind în dezacord cu privire la scutirea sau nu a mașinilor cu numere de înmatriculare rusești care intră în UE.

De asemenea, statele membre negociază încă termene de tranziție pentru interdicțiile de import pentru unele produse metalice, cum ar fi plăcile de oțel și fierul.

Cea mai semnificativă măsură nouă este o interdicție directă a importului de diamante rusești neindustriale începând cu 1 ianuarie, care, potrivit surselor, a fost convenită, precum și o interdicție indirectă progresivă a importurilor de diamante rusești, potrivit Reuters.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro