VIDEO Cutremur cu magnitudinea 5,9 în nord-vestul Chinei. Cel puțin 86 de persoane au murit
Autorităţile chineze au lansat măsuri de urgenţă în urma unui cutremur de suprafaţă, de magnitudinea 5,9, care a avut loc luni în provincia Gansu (nord-vest) și a ucis cel puțin 86 persoane, potrivit primelor informații, relatează AFP.
UPDATE Bilanțul morților înregistrați în China în urma cutremurului a ajuns la 86, a informat Xinhua, citând oficiali, relatează Reuters. Primul bilanț vorbea de opt persoane decedate.
Serviciile de gestionare a Urgenţelor și de stingere a incendiilor au fost trimise pentru a interveni în urma cutremurului cu magnitudinea 5,9, potrivit Institutului american de geofizică USGS.
Cutremurul s-a produs la ora 15:59 GMT, la o adâncime de zece km, a declarat USGS, care a raportat inițial o magnitudine de 6, la aproximativ o sută de kilometri sud-vest de capitala provinciei, Lanzhou. Seismul fost urmat de mai multe replici.
\uD83C\uDDE8\uD83C\uDDF3#CHINA | The moment captured that several people evacuate a restaurant after #sismo of magnitude 6.0.
#earthquake #Terremoto #Temblor #Gansu #Lanzhou #Linxia #ChinaEarthquake #LiveVideo #Evacuation #LiveChina pic.twitter.com/ajqTMnS9EY
— Nitesh rathore (@niteshr813) December 18, 2023
Regiunile din provincia Gansu și din provincia vecină Qinghai au fost afectate, potrivit Xinhua News, iar mulți rezidenți s-au repezit în stradă.
Cutremurele sunt frecvente în China. În august, un cutremur cu magnitudinea 5,4 a lovit estul țării, rănind 23 de persoane și provocând prăbușirea a zeci de clădiri.