Sari direct la conținut

Imigrația netă în Germania a atins cele mai înalte niveluri în 2022 / Românii, după ucraineni

HotNews.ro
Muncitori pe un șantier din Germania , Foto: Ida Marie Odgaard / AFP / Profimedia Images
Muncitori pe un șantier din Germania , Foto: Ida Marie Odgaard / AFP / Profimedia Images

Imigrația netă în Germania a atins cele mai înalte niveluri din istoria sa în anul 2022, în urma izbucnirii războiului din Ucraina, a informat DPA, citată de BTA.

Oficiul Federal pentru Migrație și Refugiați a anunțat recent la Nürnberg că imigrația netă era atunci de 1,5 milioane de persoane, adică de 4 ori mai mult decât în anul precedent.

Potrivit raportului, 2,7 milioane de oameni au plecat să locuiască în Germania în 2022, iar 1,2 milioane de oameni s-au mutat de acolo. Statisticile pe această temă au fost păstrate din 1950.

Rusia a invadat Ucraina la începutul anului 2022, forțând mulți ucraineni să caute azil în Germania. Datele arată că 41% dintre toți migranții în Germania în 2022 au venit din Ucraina.

Urmează apoi România (8%), Polonia (4%) și Turcia (3%).

Pe parcursul anului, cei mai mulți oameni au părăsit Germania și s-au întors în țările de origine: Ucraina, România, Polonia și Bulgaria, potrivit Sega.bg, citat de Rador Radio România.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro