Sari direct la conținut

Rusia denunță la ONU „agresiunea flagrantă” a Statelor Unite și a Marii Britanii asupra teritoriului yemenit

HotNews.ro
Ambasadorul Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, participă la o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU privind Ucraina, Foto: ANGELA WEISS / AFP / Profimedia
Ambasadorul Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, participă la o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU privind Ucraina, Foto: ANGELA WEISS / AFP / Profimedia

Rusia a denunțat vineri, la ONU, o „agresiune flagrantă” și o „lovitură masivă” asupra „teritoriului Yemenului” din partea Statelor Unite și a Regatului Unit, în urma atacurilor acestora împotriva rebelilor houthi susținuți de Iran, potrivit AFP.

„Toate aceste state au efectuat un atac masiv asupra teritoriului yemenit. Nu vorbesc de un atac asupra unui grup din interiorul țării, ci de un atac asupra întregii populații a țării”, a deplâns reprezentantul rus în Consiliul de Securitate, Vassili Nebenzia, denunțând utilizarea „avioanelor”, a „navelor de război” și a „submarinelor”.

Statele Unite și Marea Britanie au lansat joi noapte atacuri aeriene și maritime împotriva țintelor militare Houthi din Yemen, ca răspuns la loviturile mișcării asupra navelor din Marea Roșie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro