Război sau pace între China și Taiwan? Care sunt scenariile după alegerile care pot arunca lumea în aer
Alegerile din Taiwan s-au încheiat cu victoria lui Lai Ching-te, candidatul cel mai puțin dorit de China continentală. Au fost niște alegeri între război și pace, după cum le-a numit un oficial chinez, sau între democrație și autocrație, după cum le-a numit Lai, candidatul câștigător.
Pentru a înțelege mai bine mizele acestor alegeri și cine ce a câștigat de fapt, e nevoie însă de un scurt ocol prin istoria politică a Taiwanului.
Povestea celor două Chine (Republica Populară Chineză și Republica Chineză) a fost hotărâtă de câștigarea războiului civil din China continentală de Mao Zedong, fapt ce l-a determinat pe Chiang Kai-Shek, liderul partidului naționalist Kuomintang (KMT), să se retragă în Taiwan, cunoscut de atunci oficial drept Republica Chineză. Între timp, în China continentală a fost proclamată în 1949 Republica Populară Chineză.
Kuomintang-ul a condus Taiwanul pentru multă vreme, printr-un sistem politic autoritar, care a început să se modereze de-abia în anii ‘80. În anii ‘90, Taiwanul a trecut printr-un proces de democratizare, cristalizându-se principalul partid de opoziție împotriva Kuomintang-ului, Partidul Democrat Progresiv (DPP). Din DPP fac parte Tsai Ing-wen, actuala președintă a Taiwanului, și câștigătorul alegerilor de acum, Lai Ching-te.