Sari direct la conținut

Polonia a deschis o anchetă după ce fermierii polonezi au aruncat în drum cereale ucrainene destinate UE

HotNews.ro
Protest al fermierilor polonezi la Medyka, pe granița cu Ucraina, Foto: Darek Delmanowicz / PAP / Profimedia
Protest al fermierilor polonezi la Medyka, pe granița cu Ucraina, Foto: Darek Delmanowicz / PAP / Profimedia

Procuratura poloneză a anunțat luni că a deschis o anchetă cu privire la un incident la granița polono-ucraineană în care fermierii polonezi care blocau punctele de trecere au aruncat pe drumuri cereale din Ucraina destinate Uniunii Europene, relatează AFP.

„S-a deschis ancheta. Suntem în proces de strângere a documentelor, audiem martori și păstrăm imagini care probabil vor constitui elemente esențiale de probă”, a declarat la AFP purtătorul de cuvânt al parchetului din Lublin, Agnieszka Kepka.

Fermierii polonezi au blocat vineri drumuri din întreaga țară și de la punctele de trecere a frontierei cu Ucraina, dând startul unei greve generale de o lună pentru a protesta împotriva politicilor UE și a lipsei de acțiune a guvernului în vederea protejării mijloacelor lor de trai.

Presa poloneză a spus că erau peste 250 de blocaje în întreaga țară. Imaginile apărute online au arătat convoaie de tractoare care blochează drumurile și bannere precum „Fără noi, veți fi flămânzi, goi și treji”.

În acest context, luni, viceministrul polonez al agriculturii a anunțat că Polonia va începe să verifice calitatea cerealelor ucrainene din toate transporturile care tranzitează țara.

Reprezentanți ai guvernului condus de Donald Tusk au dat asigurări că înțeleg provocările cu care se confruntă fermierii și că măsurile de ajutorare a Ucrainei nu sunt luate în detrimentul agricultorilor locali.

„Voi cere astăzi ca toate transporturile de cereale care sunt exportate [de Ucraina] și au un embargo impus asupra lor să fie examinate în Polonia”, a declarat Kolodziejczak pentru agenția de stat PAP.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro