Garry Kasparov: Cum l-au trădat rușii și Occidentul pe Navalnîi (WSJ)

Liderul opoziției ruse Aleksei Navalnîi a fost ucis vineri într-o închisoare aflată la nord de Cercul Arctic. Sunt inutile jocurile semantice de atribuire a vinovăției atunci când un deținut politic moare, scrie Garry Kasparov într-un editorial pentru The Wall Street Journal.

În gulag nu există cauze naturale, în gulag nu există accidente. E crimă comisă de dictatură, la fel de limpede ca și cum Vladimir Putin însuși ar fi apăsat pe trăgaci.

Putin a încercat fără succes în 2020 să-l omoare discret și rapid cu otravă pe Navalnîi, iar acum l-a ucis lent și public într-o închisoare. Singura crimă a lui Navalnîi a fost să expună calitatea de bandiți a lui Putin și a mafiei lui, și să o facă cu umor și carismă.

Navalnîi și cu mine am fost în dezacord în numeroase privințe legate de trecutul și viitorul Rusiei, după cum au stat lucrurile și între el și mulți alții din vasta coaliție anti-Putin. Însă eram de acord că Putin trebuie să plece și că nici unul dintre dezacordurile noastre nu urma să conteze până când acest lucru nu se va fi întâmplat.

Acum Aleksei e mort și odată cu el și-a dat ultima răsuflare și societatea rusă care l-a trădat, a trădat Rusia și a trădat întreaga lume prin apatia ei. El era un om al optimismului și acțiunii într-o țară a nihilismului și inacțiunii, o condiție tragică pe care o împărtășea cu mine și cu colegul nostru Boris Nemțov, care se întorsese în 2015 în Rusia doar pentru a fi secerat de gloanțe pe stradă, în fața Kremlinului.

Putin e cel care l-a omorât pe Navalnîi, dar există suficientă vină pentru a fi împărțită și altora. În primul rând noi, rușii, care n-am reușit să ne ridicăm la nivelul de curaj al lui Navalnîi și să punem capăt dictaturii lui Putin, nu putem scăpa de răspundere. Unii dintre noi am încercat, iar el a mărșăluit alături de noi, ieșiți în stradă într-un număr care acum ar părea o fantezie. Nu a fost suficient.

E greșit să te întrebi cum ar fi fost? Dacă am fi fost la fel de curajoși cum au fost ucrainenii câțiva ani mai târziu, când au ieșit în stradă și și-au riscat viața pentru a-și dobândi libertatea?

Probabil că ultima și cea mai bună șansă a fost manifestația enormă din Moscova din 24 decembrie 2011, după care regimul a început să reprime brutal astfel de acțiuni. Cu siguranță că Navalnîi a simțit miza momentului când i-a venit rândul să urce pe scenă, sub privirile zecilor de mii de protestatari.

„Pot să văd că sunt aici destui oameni pentru a putea captura Kremlinul și Casa Albă [sediul guvernului federal – n.a.] chiar acum. Suntem o forță pașnică și nu o vom face acum. Însă dacă acești escroci și hoți vor încerca să continue să ne înșele, dacă vor continua să spună minciuni și să ne fure, vom lua ce ne aparține cu propriile noastre mâini!”

Oare ne-ar fi urmat oamenii? Oare miile de polițiști ar fi deschis focul – sau ni s-ar fi alăturat? Oare am fi fost acum liberi – sau morți demult? Regretul inacțiunii e de zece ori mai puternic decât regretul acțiunii.

O parte din vină le revine și politicienilor occidentali care au tratat otrăvirea lui Navalnîi din 2020 și întemnițarea lui în anul următor doar ca pe o pârghie oarecare la negocierile cu Putin. Multe vorbe, zero fapte, și mai multe tratative inutile pentru pace și înțelegeri murdare – și mai mult sânge pe mâinile lor.

Amenințarea președintelui Biden din 2021 cu consecințe „devastatoare” în caz că lui Navalnîi i se va întâmpla ceva în închisoare va fi supusă acum unui examen chinuitor. După decenii întregi de crime și agresiuni, Putin a mai încălcat încă o linie roșie trasată cu sânge. El e încrezător că nu vor exista consecințe. Și dacă i se va dovedi că nu s-a înșelat, încrederea lui criminală va lua proporții și mai mari.

Ucraina e veriga slabă din armura lui Putin. Biden nu se poate ascunde în spatele obstrucției republicane din calea ajutorului pentru Kiev, oricât de detestabilă ar fi ea. Președintele american nu are nevoie de aprobarea Congresului pentru a-i trimite Ucrainei artilerie cu rază lungă precum ATACMS și avioanele militare esențiale pentru protejarea civililor de bombardamentele necontenite ale Rusiei.

Biden nu-l poate învinovăți pe Trump nici pentru faptul că nu a sechestrat până acum activele de peste 300 de miliarde de dolari ale Băncii Centrale Ruse pentru a sprijini cu ele Ucraina. Poprirea și vânzarea iahturilor și imobilelor de lux deținute de Putin și oligarhii lui ar fi și un omagiu potrivit pentru amintirea lui Navalnîi, ale cărui campanii anticorupție au scos la lumină aceste bogății obținute prin jaf.

Mă tem însă că politicienii occidentali preferă mai degrabă ca dizidenții să devină martiri. Astfel, pot depune flori și rosti cuvinte frumoase în vreme ce negociază cu ucigașul. Nimeni nu le reproșează această ipocrizie. Navalnîi a fost în primul rând și întotdeauna un luptător, iar dacă Biden, Olaf Scholz al Germaniei și restul nu au de gând să pornească la luptă, atunci ar face bine să se abțină să-i pronunțe numele cu limbile lor despicate.

Am putea folosi acest moment tragic și pentru a-i face de rușine pe cei care sunt fățiș de partea lui Putin, de la Viktor Orbán și Donald Trump până la propagandiști ca Tucker Carlson și amplificatoare precum Elon Musk. Însă ar mai trebui să ne deranjăm, din moment ce ei nu pot simți rușinea?

Carlson tocmai a fost la Moscova pentru a-i lua un interviu lingușitor lui Putin, după care a făcut o serie de clipuri în care se minuna de supermarketurile și stațiile de metrou din Rusia. Analogiile care s-au făcut cu simpatizanți ai comunismului precum Walter Duranty sunt corecte. Însă aici e mai mult, mai rău. E o campanie concretă de promovare a dictaturii sângeroase a lui Putin, de normalizare a regimului lui și a crimelor lui de război. Dacă încă s-ar mai fi aflat la Moscova, Carlson ar fi avut ocazia să se minuneze de costul uluitor de mic al unei vieți de om în dictatura lui Putin.

De ce l-a ucis pe Navalnîi acum? E evident că Putin a considerat că sunt condiții prielnice pentru a executa crima în siguranță și, fiind un laș și un tiran, va fi întotdeauna cel mai periculos atunci când se consideră în siguranță și triumfător. Gândiți-vă de ce se simte așa, cu ajutorul american pentru Ucraina paralizat în Camera controlată de republicani, cu Biden părând neajutorat și cu Trump pe primul loc în sondaje.

La Conferința de Securitate de la Munchen, un forum internațional anual, asasinarea lui Navalnîi a amenințat să umbrească uciderea zi de zi a ucrainenilor nevinovați de către aceeași mână. NATO și conducătorii lumii libere bat pasul pe loc, în vreme ce ucrainenii varsă sânge. Dacă Biden și restul lumii libere chiar vor să-i aplice o lovitură „devastatoare” ucigașului de la Kremlin, nu trebuie să facă altceva decât să așeze în mâini ucrainene arma necesară.

Vestul pare acum că intenționează să imite apatia rușilor în fața agresiunii lui Putin, iar rezultatul va fi același. Va deveni și mai îndrăzneț, iar prețul opririi lui va continua să crească. Riscul pentru Ucraina, pentru țările baltice și pentru Polonia va continua să crească în paralel cu riscul pentru ceilalți deținuți politici precum activistul Vladimir Kara-Murza și reporterul Evan Gershkovich de la Wall Street Journal. Gershkovich a fost arestat în martie sub acuzația de spionaj, pe care el, ziarul său și guvernul SUA o neagă categoric.

Aleksei Navalnîi a fost un om al curajului și faptelor, iar acum doar curajul și faptele îi mai pot onora amintirea.

Articol preluat cu sprijinul agenției Rador Radio România