Sari direct la conținut

Elvețienii vor fi chemați la vot să decidă dacă populația țării trebuie limitată la 10 milioane de locuitori

HotNews.ro
Elvetieni, Foto: Michal Sikorski / Alamy / Profimedia Images
Elvetieni, Foto: Michal Sikorski / Alamy / Profimedia Images

​În ochii primului partid al Elveţiei, toate problemele micii ţări alpine vin de la o imigraţie „necontrolată”. Însă acesta are un plan radical şi vrea să cheme poporul la un referendum pentru a spune „Nu unei Elveţii cu 10 milioane de locuitori”, scrie agenția AFP, citată de Agerpres.

Uniunea Democrată de Centru, cunoscută și sub denumirea de Partidul Popularului Elvețian (SVP), a depus miercuri 114.600 de semnături la Cancelaria federală de la Berna, peste cele 100.000 prevăzute de lege şi adunate într-o perioadă de două ori mai mică decât perioada legală.

Prin urmare, elveţienii vor putea vota asupra textului, care merge până la denunţarea acordului asupra liberii circulaţii de persoane încheiat cu Uniunea Europeană. Un semnal puternic, în toiul negocierilor asupra unei apropieri între Elveţia şi UE, căreia SVP se opune ferm.

Site-ul partidului nu lasă niciun loc pentru ambiguitate.

„De la lipsa de securitate până la ambuteiaje zilnice, trecând prin majorarea primelor de asigurare medicală, toate problemele noastre sunt legate de imigraţia în masă necontrolată. În faţa acesteia există o soluţie: ‘Iniţiativa pentru durabilitate’”.

Cum ar putea fi limitată populația în Elveția

Referendumul propune modificarea Constituţiei, în care să fie stipulat că „populaţia rezidentă permanentă a Elveţiei nu trebuie să depăşească zece milioane de persoane înainte de 2050”.

„Dacă populaţia rezidentă permanentă a Elveţiei depăşeşte nouă milioane şi jumătate de persoane înainte de 2050”, guvernul şi parlamentul „iau măsuri, în special în materie de azil şi de regrupare familială, pentru a asigura respectarea valorii limită fixate”.

Pentru SVP, care şi-a întărit şi mai mult poziţia de prim partid al ţării în urma alegerilor parlamentare din octombrie, definiţia populaţiei rezidente permanente este destul de restrânsă: cetăţean elveţian care locuieşte în această ţară şi străinii care au un drept de şedere de cel puţin un an sau care locuiesc în Elveţia de cel puţin 12 luni.

Dacă înainte de 2050 în Elveţia vor trăi 9,5 milioane de persoane, partidul propune ca „persoanele admise temporar să nu mai poată primi permise de stabilire şi nici să fie naturalizate”, iar „regruparea familială să fie de asemenea restrânsă”.

Un sfert din populația Elveției e alcătuită din rezidenți străini permanenți

Elveţia ar trebui de asemenea să introducă clauze de exceptare sau de protejare a acordurilor internaţionale la care ea aderă, dacă acestea contribuie la creşterea demografică. Dacă toate acestea nu vor fi de ajuns pentru a respecta limita, Elveţia va trebui în final să pună capăt acordului asupra liberei circulaţii de persoane cu UE, ca frână de urgenţă.

Potrivit Oficiului Federal de Statistică (OFS), la sfârşitul lui 2023, Elveţia număra 9.006.664 de persoane (sunt luaţi în calcul cetăţeni elveţieni, străini în rezidenţă permanentă sau nu, inclusiv solicitanţii de azil).

Populaţia rezidentă permanentă de localnici şi străini număra 8.902.308 de persoane. Rezidenţii străini permanenţi reprezintă circa un sfert din populaţia ce locuieşte în Elveţia.

„Astăzi, există prea mulţi străini şi cei care sosesc nu sunt străini buni”, a declarat vicepreşedintele partidului, Marcel Dettling, într-un comunicat ce însoţeşte prezentarea iniţiativei.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro