Sari direct la conținut

Un spectacol de balet cu dansatori de la Teatrul Bolșoi accentuează tensiunile dintre Rusia și Coreea de Sud

HotNews.ro
Balerina Svetlana Zaharova, Foto: AA / Abaca Press / Profimedia Images
Balerina Svetlana Zaharova, Foto: AA / Abaca Press / Profimedia Images

Anularea unui spectacol de balet ce trebuia să aibă loc la Seul cu dansatori preponderent ruși a atras o reacție rapidă din partea ambasadei Rusiei din Coreea de Sud, care spune că „nu are de ales” decât să analizeze gestul, relatează Reuters.

Spectacolul a fost anulat cu o zi înaintea premierei, decizia luată pe ultima sută de metri venind acum după ce luna trecută în Coreea de Sud au fost anulate mai multe spectacole în care urma să apară Svetlana Zaharova, o balerină rusă născută în Ucraina și o susținătoare vocală a președintelui Vladimir Putin.

Ambasada Rusiei de la Seul și-a exprimat „regretul profund” cu privire la această nouă anulare.

„Nu putem să nu observăm că Coreea de Sud manifestă acum o anumită tendință și în abordarea sa privind cooperarea cu Rusia în domeniul cultural”, a declarat ambasada rusă într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

„Nu vom avea de ales decât să analizăm acest lucru”, a adăugat ambasada Rusiei din Coreea de Sud.

Motivul oferit pentru anularea spectacolului cu balerini ruși

Spectacolul anulat trebuia să aibă premiera marți și să continue reprezentațiile până joi, având inițial 12 dansatori de la Teatrul Bolșoi din Moscova. Însă programul a fost modificat pentru a reduce numărul artiștilor ruși și conținutul spectacolului.

Organizatorii au anunțat luni pe rețelele de socializare că au fost nevoiți să anuleze spectacolul întrucât aceste modificări nu au fost acceptate de sala care urma să găzduiască reprezentațiile.

Deși nu a fost la fel de vocală precum Japonia în privința războiului din Ucraina, Coreea de Sud s-a aliniat sancțiunilor occidentale decise împotriva Rusiei, a suspendat tranzacțiile sale cu instituții rusești și a restricționat exporturile unor bunuri strategice, printre care componente electronice și cipuri, ca răspuns la invazia declanșată de președintele Vladimir Putin.

Moscova a criticat de asemenea decizia Coreei de Sud de a impune sancțiuni împotriva unor persoane și entități din Rusia despre care guvernul de la Seul afirmă că transportă echipamente militare în Coreea de Nord sau că au legături cu programul de rachete balistice sau nuclear al Phenianului.

O investigație a agenției Reuters a arătat de asemenea că guvernul sud-coreean a aprobat tacit transferarea către Kiev a unor arme ce conțin componente produse în țara asiatică.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro