Președintele ceh Petr Pavel, fost comandant NATO, spune că extinderea UE este o „necesitate geostrategică”
Președintele ceh Petr Pavel, fost comandant al NATO, a anunțat sprijinul țării sale pentru o nouă rundă de extindere a Uniunii Europene, în contextul în care Cehia pregăteşte să marcheze 20 de ani de la propria sa aderare la blocul comunitar, relatează marţi agenția dpa, citată de Agerpres.
Extinderea este o „necesitate geostrategică”, a declarat marţi preşedintele ceh Petr Pavel în cadrul unei conferinţe de presă la Praga, alături de preşedintele german Frank-Walter Steinmeier.
„Dacă lăsăm statele din Balcanii de Vest, Ucraina, Moldova şi Georgia prea mult în prag, le lăsăm la mila unor actori ca Rusia, care nu le doresc deloc binele Europei şi europenilor, a avertizat Pavel, care a fost în trecut preşedinte al Comitetului Militar al NATO.
Consiliul European a decis în decembrie 2023 să înceapă negocieri de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova şi au acordat Georgiei statutul de ţară candidată. Bosnia a obţinut în decembrie 2022 acest statut, după alte 4 țări din Balcanii de Vest.
„Aceste ţări vor să aparţină Vestului”, a declarat şi prim-ministrul Cehiei, Petr Fiala, în comentarii făcute separat de conferința de presă a celor doi șefi de stat. „Să le dăm această şansă şi să profităm cât putem de mult de oportunităţile oferite de extindere”, a adăugat el.
Petr Pavel a făcut apel la ţările candidate să se pregătească serios pentru viitoarea aderare. Republica Cehă poate ajuta statele în curs de aderare împărtăşind din propria experienţă, a spus el. Preşedintele ceh s-a pronunţat şi în favoarea efectuării de reforme, afirmând că Uniunea „cu siguranţă” poate fi îmbunătăţită.
La rândul său, preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a lansat un apel la apărarea democraţiei în UE înainte de alegerile europene din iunie.
Președintele Germaniei denunță populismul „iresponsabil”
„În interiorul Uniunii Europene, valorile democratice fundamentale, chiar proiectul european, sunt puse sub semnul întrebării de populişti iresponsabili”, a spus Steinmeier la conferinţa de presă comună. „Haideţi să înţelegem care este miza, în special acum”, a spus el. El a adăugat că odată ce democraţia a fost obţinută, ea nu este garantată pentru eternitate.
„Ştim că puterea democraţiei liberale, toleranţa sa, este punctul său cel mai vulnerabil. Şi ştim că trebuie să ne apărăm şi să acţionăm defensiv atunci când cei care dispreţuiesc democraţia folosesc această toleranţă pentru a o ataca”, a mai spus preşedintele german.
Pe 1 mai 2004 au aderat la UE, în cel mai mare val de extindere din istoria blocului comunitar, Estonia, Letonia, Lituania, Slovenia. Slovacia, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, Malta şi Cipru.
Astăzi, Republica Cehă şi Germania au toate motivele să sărbătorească această aderare în urmă cu 20 de ani, a spus Steinmeier.
„Cu toţii am beneficiat din acest pas, nu doar economic, ci în primul rând ca state vecine. Iar această poveste de succes va continua să fie scrisă”, a mai afirmat el.