Sari direct la conținut

Biden se opune recunoașterii unilaterale a unui stat palestinian

HotNews.ro
Joe Biden, Foto: Inquam Photos / George Călin
Joe Biden, Foto: Inquam Photos / George Călin

Joe Biden „consideră că un stat palestinian trebuie să se realizeze prin negocieri directe între părți, nu prin recunoaștere unilaterală”, a declarat miercuri o purtătoare de cuvânt a Casei Albe, potrivit AFP.

„Președintele este un susținător fervent al unei soluții cu două state și a fost tot timpul de-a lungul carierei sale. El crede că un stat palestinian trebuie să se realizeze prin negocieri directe între părți, nu prin recunoaștere unilaterală”, a declarat Adrienne Watson, purtător de cuvânt al Consiliului Național de Securitate, reacționând la decizia a trei țări europene de a recunoaște statul Palestina.

Într-o mișcare coordonată și anticipată, trei state europene – Norvegia, Irlanda și Spania – au anunțat miercuri dimineață că vor recunoaște statul palestinian, începând cu 28 mai, subliniind că decizia are rolul de „a asigura o cale credibilă către pace și securitate pentru Israel, Palestina și popoarele lor”.

Decizia va fi urmată cel mai probabil de anunțuri similare din partea altor țări europene, scriu Reuters și AFP.

Israelul și-a rechemat ambasadorii de la Oslo și Dublin.

Liderii palestinieni au salutat decizia, OEP numind-o un „moment istoric”, iar Hamas subliniind importanța rezistenței palestiniene.

Dar Israelul a reacționat cu furie, spunând că îi va convoca pe ambasadorii celor trei țări pentru a-i invita să vizioneze o înregistrare video a atacurilor teoriste ale Hamas din 7 octombrie.

„Istoria își va aminti că Spania, Norvegia și Irlanda au decis să acorde o medalie de aur ucigașilor și violatorilor Hamas”, a declarat ministrul israelian de externe Israel Katz, care a anunțat de asemenea rechemarea în țară a ambasadoriulor de la Dublin și Oslo.

Cel puțin 140 de țări recunosc deja statul Palestina – dar nu și Marea Britanie sau SUA.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro