Sari direct la conținut

Concurs de miss, mutat în altă țară din cauza războiului civil din Myanmar

HotNews.ro
Miss Grand International a mai avut loc în Myanmar în anul 2018, Foto: yangon / Avalon / Profimedia
Miss Grand International a mai avut loc în Myanmar în anul 2018, Foto: yangon / Avalon / Profimedia

Un concurs internaţional de frumuseţe care trebuia să aibă loc în Myanmar se va desfăşura în altă ţară din cauza războiului civil, au anunțat organizatorii evenimentului, citați de AFP.

Zeci de concurente erau aşteptate la Yangon, cel mai mare oraş din Myanmar, pentru a participa la Miss Grand International (MGI), un concurs de frumuseţe thailandez. „Confirmăm că MGI 2024 nu va avea loc în Myanmar din cauza situaţiei actuale”, a declarat pentru AFP Ratchaphol Chantaratim, vicepreşedintele concursului. Un nou loc de desfăşurare „va fi anunţat în scurt timp”, a adăugat el în e-mailul său.

Cecilia Garcia, un fotomodel din Honduras, care trebuia să îşi reprezinte ţara la MGI, a declarat că nu a dorit să călătorească în Myanmar din cauza riscurilor de securitate, transmite Agerpres.

La ediţia din 2021 a concursului, desfăşurată în Thailanda, candidata din partea Myanmarului Thaw Nandar Aung a criticat public junta şi reprimarea sângeroasă a opozanţilor loviturii de stat. Această fostă studentă la psihologie, mai cunoscută sub numele de scenă „Han Lay”, nu a putut intra în Thailanda şi a petrecut mai multe zile blocată pe aeroportul din Bangkok. Ulterior i s-a acordat azil în Canada.

Numeroase ţări occidentale îşi descurajează cetăţenii să călătorească acum în Myanmar.

Ţara şi-a deschis graniţele pentru turişti în 2011, după ani de dictatură militară. Myanmar-ul a devenit popular în rândul aventurierilor atraşi de o nouă destinaţie, departe de circuitul tradiţional şi foarte turistic al Asiei de Sud-Est.

Cu toate acestea, sosirile vizitatorilor au scăzut drastic de când junta militară a preluat puterea în 2021. Circa 2,7 milioane de persoane au fost strămutate din cauza conflictului, potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite, iar junta a fost acuzată de comiterea de atrocităţi împotriva rebelilor, pe care se străduieşte să îi supună.

Deşi majoritatea luptelor au loc în afara Yangon-ului, rebelii bombardează în mod regulat clădirile regimului şi asasinează susţinători ai acestuia chiar în interiorul oraşului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro