Sari direct la conținut

Primele reacții internaționale după ce Curtea Internațională de Justiție a ordonat statului evreu să oprească asaltul de la Rafah: „Ei cer ca Israelul să înceteze să mai existe”

HotNews.ro
Nori de fum se ridică în urma unor bombardamente israeliene, în orașul Rafah din sudul Fâșiei Gaza, pe 14 mai 2024., Foto: Khaled Omar / Xinhua News / Profimedia
Nori de fum se ridică în urma unor bombardamente israeliene, în orașul Rafah din sudul Fâșiei Gaza, pe 14 mai 2024., Foto: Khaled Omar / Xinhua News / Profimedia

Curtea Internațională de Justiție (CIJ) a ordonat vineri Israelului să înceteze „imediat” asaltul militar asupra orașului Rafah, din sudul Fâșiei Gaza, în cadrul unor măsuri care vizează prevenirea unui genocid în enclava palestiniană. Primele reacții în urma deciziei ICJ au venit din partea grupării islamiste Hamas, Autorității Palestiniene, statului evreu și din partea șefului diplomației europene, potrivit Reuters.

Hamas

Hamas a salutat decizia Curții de la Haga, dar a transmis că aceasta este insuficientă.

Deși „salutăm decizia Curții Mondiale care cere forțelor de ocupație sioniste să pună capăt agresiunii militare asupra orașului Rafah, credem că nu este suficient, deoarece agresiunea ocupației în întreaga Fâșie Gaza, și în special în nordul Gaza, este la fel de brutală și periculoasă”, a declarat, pentru Reuters, Basem Naim, un înalt oficial Hamas.

„Facem apel la Consiliul de Securitate al ONU să transpună imediat această cerere a Curții Mondiale în măsuri practice pentru a constrânge inamicul sionist să pună în aplicare decizia”, a mai spus Naim.

„Salutăm cererea Curții de a permite comisiilor de anchetă să ajungă în Fâșia Gaza pentru a investiga actele de genocid împotriva poporului palestinian, iar Hamas se angajează să coopereze cu comisiile de anchetă”, a adăugat înaltul oficial al organizației islamiste palestiniene.

De asemenea, într-un comunicat oficial, citat de AFP, Hamas a transmis că „salută decizia Curții Internaționale de Justiție”, adăugând însă că se așteaptă ca hotărârea CIJ să „pună capăt agresiunii și genocidului împotriva poporului nostru în întreaga Fâșie Gaza, nu doar în Rafah”.

Autoritatea Palestiniană

Și Autoritatea Palestiniană a salutat hotărârea CIJ.

„Președinția salută decizia emisă de Curtea Internațională de Justiție, care reprezintă un consens internațional cu privire la cererea de a opri războiul total din Gaza”, a declarat purtătorul de cuvânt al președinției palestiniene, Nabil Abu Rudeineh.

Israelul

Ministrul israelian de finanțe, Bezalel Smotrich, a declarat după pronunțarea hotărârii că cei care cer Israelului să oprească războiul solicită, de asemenea, ca statul evreu „să înceteze să mai existe”, lucru cu care Israelul nu va fi de acord.

Înainte de decizia CIJ, un purtător de cuvânt al guvernului israelian a declarat: „Nicio putere de pe Pământ nu va împiedica Israelul să își protejeze cetățenii și să atace Hamas în Gaza”.

Uniunea Europeană

Șeful politicii externe a Uniunii Europene, Josep Borrell, a declarat vineri că UE trebuie să aleagă între respectarea sprijinului UE pentru instituțiile internaționale și sprijinul acordat Israelului.

„Care va fi răspunsul la decizia Curții Internaționale de Justiție, ce a fost emisă astăzi, care va fi poziția noastră? Va trebui să alegem între sprijinul nostru față de instituțiile internaționale ale statului de drept sau sprijinul nostru față de Israel”, a declarat Borrell, în cadrul unui eveniment la Florența.

Africa de Sud

Departamentul de relații internaționale al Africii de Sud a salutat vineri drept „revoluționară” decizia Curții Internaționale de Justiție, prin care instanța de la Haga a ordonat Israelului să oprească asaltul militar asupra orașului Rafah.

Prin decizia lor, judecătorii de la Curtea Mondială au susținut astfel cererea Africii de Sud, la o săptămână după ce Pretoria a cerut oprirea asaltului asupra Rafah, într-un dosar în care Israelul este acuzat de genocid.

Israelul a catalogat în repetate rânduri acuzațiile de genocid din acest caz ca fiind „nefondate”, susținând în instanță că operațiunile sale din Gaza sunt de autoapărare și îi vizează pe militanții Hamas care au atacat Israelul pe 7 octombrie anul trecut.

„Africa de Sud salută decizia luată astăzi de instanță. (…) Acest ordin este revoluționar, deoarece este pentru prima dată când se menționează în mod explicit că Israelul trebuie să își oprească acțiunile militare în orice zonă din Gaza”, a declarat Zane Dangor, director general al Departamentului pentru Relații Internaționale și Cooperare, într-o înregistrare video distribuită de către departament.

„Acesta este un apel de facto la încetarea focului. Decizia ordonă părții mai puternice din acest conflict să pună capăt acțiunii sale beligerante împotriva poporului palestinian”, a adăugat Dangor.

Curtea Internațională de Justiție a decis vineri că Israelul trebuie să-și oprească imediat ofensiva militară și alte acțiuni înteprinse în orașul Rafah din sudul Gazei, invocând „riscul imediat” pentru poporul palestinian.

Decizia este obligatorie, dar instanța nu are mijloace să se asigure că este pusă în aplicare, motiv pentru care decizii din trecut au fost ignorate.

În hotărârea sa, Curtea a declarat că „nu este convinsă” că evacuarea lui Rafah și alte măsuri luate de Israel sunt suficiente pentru a atenua suferința palestinienilor.

Israelul mai este obligat de Curtea Internațională de Justiție (CIJ) să deschidă punctul de trecere a frontierei Rafah pentru asistență umanitară. De asemenea, Israelul trebuie să permită accesul anchetatorilor în Fâșia Gaza.

Curtea Internațională de Justiție a subliniat că situația umanitară din Rafah s-a „deteriorat și mai mult” de la ultima decizie judecătorească. În hotărâre, instanței spune că situația umanitară din Rafah este acum clasificată drept „dezastruoasă”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro