Sari direct la conținut

Un copil din opt, la nivel mondial, a fost expus la imagini online cu caracter sexual în ultimul an

HotNews.ro
Hacker, Foto: Shutterstock
Hacker, Foto: Shutterstock

Un copil din opt din întreaga lume s-a confruntat sau a fost expus în ultimul an la imagini cu caracter sexual, conform unui studiu publicat luni, informează AFP. Studiul, realizat de Childlight Institute, care aparţine de Universitatea din Edinburgh, Scoţia, este prezentat drept primul care oferă o estimare a amplorii la nivel mondial a acestei probleme, transmite Agerpres.

În cursul ultimului an, unul din opt copii la nivel mondial (sau 302 milioane de tineri) a fost expus, într-o manieră neconsensuală, la fotografii sau videoclipuri cu caracter sexual. Aceasta include realizarea sau partajarea de imagini fără consimţământul tânărului sau expunerea acestei categorii de persoane la conţinut pornografic.

În Europa de Vest, aproape 20% dintre tineri au fost afectaţi, potrivit Childlight, o organizaţie care activează în domeniul siguranţei copiilor. În plus, 12,5% dintre copiii din întreaga lume s-au confruntat cu interacţiuni nedorite cu caracter sexual în mediul online.

Studiul menţionează în special mesaje cu caracter sexual sau cazuri de solicitări de acte sexuale formulate de adulţi sau alţi tineri. Totodată, sunt menţionate şantajul cu fotografii intime şi utilizarea inteligenţei artificiale (AI) pentru crearea de deepfake-uri. Un caz este raportat în fiecare secundă la nivel mondial, potrivit autorilor studiului.

„Aceasta este o pandemie globală care a rămas ascunsă prea mult timp”, a declarat Paul Stanfield, preşedintele Childlight, citat într-un comunicat. Stanfield a lucrat pentru Interpol şi Agenţia britanică de luptă împotriva criminalităţii (National Crime Agency, NCA).

Fenomenul există „în fiecare ţară, creşte exponenţial şi necesită un răspuns la nivel global”, a adăugat el. Pentru Stephen Kavanagh, director la Interpol, legislaţia actuală „se străduieşte să răspundă” la această situaţie.

La sfârşitul lunii aprilie, NCA a alertat sute de mii de profesionişti din educaţie în urma unei creşteri semnificative a numărului de cazuri de „sextorsiune” care vizează adolescenţii, victime ale şantajului după difuzarea pe internet a unor fotografii intime.

O proporţie semnificativă dintre aceste cazuri este reprezentantă de băieţi adolescenţi cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani, potrivit acestei agenţii. Şantajul poate fi exercitat de grupuri de crimă organizată cu sediul în străinătate, în principal în ţările din Africa de Vest, dar şi în Asia de Sud-Est, a precizat NCA.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro