Sari direct la conținut

Doi italieni, trimiși în judecată pentru că au vândut ilegal sperma legendarului cal de curse Varenne

HotNews.ro
Calul de curse Varenne in 2022, la 20 de la ultima sa cursa, Foto: Nicola Marfisi/AGF / Sipa Press / Profimedia
Calul de curse Varenne in 2022, la 20 de la ultima sa cursa, Foto: Nicola Marfisi/AGF / Sipa Press / Profimedia

Două personalități din lumea curselor de cai suspectate că ar fi vândut ilegal sperma legendarului cal Varenne sunt urmărite penal în Italia pentru „fraudă”, a declarat marți pentru AFP avocatul unuia dintre acuzați.

Walter Ferrero, șeful companiei Varenne Forever, care este responsabilă cu gestionarea creșterii armăsarului, și Roberto Brischetto, șeful hergheliei unde Varenne se bucură de o retragere liniștită lângă Torino (nord), sunt bănuiți că au vândut materilul seminal crescătorilor fără a informa proprietarii.

Parchetul din Torino a încheiat cercetările și un judecător trebuie acum să se pronunțe cu privire la trimiterea celor doi bărbați în fața justiției.

„Suntem liniștiți”, a spus Enrico Carabrese, avocatul lui Ferrero, pentru AFP.

Escrocheria, care datează din 2018, i-ar fi dat „mii de pui nelegitimi” dublului campion, câștigător în 2001 și 2002 al Prix d’Amérique, cea mai cunoscută cursă de trap din Franța, potrivit cotidianului La Stampa.

Varenne castigand Prix d’Amérique in 2002 / FOTO Jacques DEMARTHON / AFP / Profimedia

Numai pentru 2018 cei doi ar fi încasat 200.000 de euro.

Inculpații s-au dat drept „proprietari ai armăsarului” și au semnat direct contracte cu crescătorii, pe cheltuiala proprietarului real, firma napolitană Varenne Futurity, care a depus plângere în 2019.

„Fiecare mânz are nevoie, pentru a fi înregistrat, de documente” pe care să apară părinții săi, îngreunând orice încercare de a înșela, argumentează Calabrese. „Conceptul de „fiu nelegitim” nu poate exista”, potrivit acestuia.

Varenne, acum în vârstă de 29 de ani, s-a retras din curse în 2002.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro