Sari direct la conținut

Slovenii au aprobat prin referendum legalizarea eutanasiei și consumului de canabis

HotNews.ro
Referendum în Slovenia, Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia
Referendum în Slovenia, Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

O majoritate a cetăţenilor sloveni s-a declarat favorabilă legalizării eutanasiei şi liberalizării consumului de marijuana, în două referendumuri cu caracter consulativ desfăşurate duminică odată cu alegerile europarlamentare, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres.

La primul dintre aceste referendumuri, 55% dintre cei care au participat au votat pentru legalizarea eutanasiei. La celălalt referendum 67% dintre participanţi au votat pentru cultivarea şi procesarea canabisului în scop medical, iar o slabă majoritate de 52% de asemenea pentru liberalizarea folosirii canabisului în scop recreativ.

Susţinătorii eutanasiei, respectiv coaliţia de centru-stânga aflată la putere, a argumentat că fiecare persoană ar trebui să aibă dreptul să ia decizii independente asupra propriei sale vieţi şi că medicina nu poate tratata sau alina toate bolile. În schimb, opoziţia conservatoare a dezaprobat iniţiativa, cu argumentul că viaţa umană este inviolabilă, conform Constituţiei Sloveniei.

În urma acestor referendumuri, premierul sloven Robert Golob, care conduce o coaliţie formată din partidul său liberal şi două partide social-democrate, a anunţat că va avea în vedere să prezinte până la sfârşitul anului proiecte de lege corespunzătoare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro