Sari direct la conținut

Actriţa Letitia Wright, spitalizată după un accident în timpul filmărilor la „Black Panther: Wakanda Forever”

HotNews.ro
Danai Gurira și Letitia Wright (dreapta) in timpul filmarilor, Foto: Profimedia Images
Danai Gurira și Letitia Wright (dreapta) in timpul filmarilor, Foto: Profimedia Images

Actriţa Letitia Wright a fost spitalizată după ce a suferit un accident în timpul executării unor cascadorii pentru filmul „Black Panther: Wakanda Forever”, scrie news.ro. Rănile suferite de ea sunt minore, a transmis un purtător de cuvânt al Marvel. „Este în prezent îngrijită într-un spital local şi este aşteptat să fie externată în curând”. Accidentul a avut loc în timpul nopţii, în Boston, şi nu afectează – pentru moment – calendarul de filmări al lungmetrajului.

Wright joacă rolul Shuri în primul film „Black Panther”, sora mai tânără a lui T’Challa, interpretat de regretatul Chadwick Boseman.

Producţia pentru „Black Panther: Wakanda Forever”, regizat de Ryan Coogler, a început în iunie 2021.

Detalii despre intrigă şi distribuţie nu au fost divulgate, dar este aşteptat ca în film să joace şi Danai Gurira, Daniel Kaluuya, Winston Duke, Lupita Nyong’o, Florence Kasumba şi Angela Bassett.

„Black Panther: Wakanda Forever” este programat să fie lansat pe 8 iulie 2022.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro