Sari direct la conținut

O țestoasă fugară dată dispărută cu peste 3 ani în urmă a reușit să parcurgă 8 kilometri înainte de a fi capturată

HotNews.ro
Broasca testoasa africana, Foto: Panthermedia / Profimedia Images
Broasca testoasa africana, Foto: Panthermedia / Profimedia Images

Polițiștii din statul american Florida au capturat o broască țestoasă africană care a fost dată dispărută de proprietarii săi în urmă cu 3 ani și jumătate, specimenul fiind descoperit la 8 kilometri de locuința acestora, relatează UPI.

Wildest Animal Rescue, un ONG din Comitatul Putnam din Florida, a anunțat că adjuncții șerifului local au adus la refugiul pentru animale exotice o țestoasă pe care au găsit-o în Interlachen, un orășel cu o populație de aproximativ 1.400 de locuitori.

„Ea este cu siguranță testoasa cuiva întrucât îi plac oamenii și să fie mângăiată pe cap”, a anunțat și biroul șerifului într-o postare făcută pe Facebook.

ONG-ul a distribuit la rândul său informații despre broasca țestoasă descoperită pe rețelele de socializare, fiind asaltat la scurt timp după de ponturi ale localnicilor care și-au amintit că o broască țestoasă a fost dată dispărută în zona respectivă în aprilie 2020.

„Ea a lipsit timp de 3 ani și jumătate și a fost descoperită la 8 kilometri de locul unde a scăpat”, a anunțat Wildest Animal Rescue.

Broasca țestoasă a fost înapoiată proprietarilor săi, care își pierduseră speranța că o vor mai găsi vreodată.

„Ea este într-o formă puțin nefastă din cauză că a petrecut atâtea ierni în frig, însă va fi OK iar noi am recomandat o vizită la medicul veterinar”, au mai transmis reprezentanții ONG-ului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro