Sari direct la conținut

Autorităţile din Tulcea cer Ministerului Mediului să permită vânarea şacalilor din Deltă – „S-au înmulțit necontrolat și atacă gospodăriile” / Turismul, afectat

HotNews.ro
Autorităţile din Tulcea cer Ministerului Mediului să permită vânarea 
şacalilor din Deltă – „S-au înmulțit necontrolat și atacă gospodăriile” / Turismul, afectat

Autorităţile din Tulcea solicită Ministerului Mediului să permită vânarea şacalilor din Delta Dunării, reclamând că aceştia atacă gospodăriile şi reprezintă un pericol pentru siguranţa comunităţilor locale.

Consiliul Judeţean Tulcea a transmis, joi, printr-un comunicat de presă, că a luat act de sesizările transmise de reprezentanţii comunităţilor locale, care se confruntă cu înmulţirea atacurilor şacalilor asupra gospodăriilor, şi a înaintat către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor apelul transmis de o parte din primarii din judeţul Tulcea, cu precădere din Delta Dunării, pentru întreprinderea măsurilor legale care să permită vânarea acestei specii invazive care produce daune majore şi chiar poate ameninţa viaţa locuitorilor, relatează News.ro.

În cadrul scrisorii adresate ministrului Barna Tánczos, primarii propun o serie de măsuri, printre care: atribuirea de urgenţă a activităţii de extracţie unor asociaţii/ organizaţii/ asocieri ale vânătorilor care să dovedească experienţă/expertiză în modalitatea adecvată de recoltare a acestei specii; elaborarea, în regim de urgenţă, a unui studiu de evaluare a populaţiei de şacali şi a evoluţiei acesteia; elaborarea unor norme clare pentru activitatea de recoltare a şacalilor, având în vedere că vânătoarea de şacal nu se poate realiza după aceleaşi metode ca la orice altă specie; aprobarea unor modificări legislative care să permită vânarea speciilor care produc daune majore şi pot ameninţa viaţa locuitorilor din Delta Dunării.

Preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu, a precizat că în zona Rezervaţiei Biosferei vânătoarea este interzisă.

„Înmulţirea necontrolată a şacalilor şi atacurile acestora asupra gospodăriilor reprezintă un pericol pentru siguranţa comunităţilor locale, cu impact direct asupra activităţilor economice, în special în turism. În acest sens, am înaintat apelul reprezentanţilor comunităţilor locale afectate către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor pentru identificarea unor măsuri de sprijin şi pentru desfăşurarea tuturor activităţilor din zonă în condiţii de normalitate şi de siguranţă. Procesul este unul sensibil, deoarece ne aflăm într-o Rezervaţie a Biosferei, iar vânătoarea este interzisă în totalitate”, a declarat Horia Teodorescu.

Scrisoarea deschisă a fost semnată de primarii din localităţile Beştepe, C.A. Rosetti, Ceamurlia de Jos, Chilia Veche, Crişan, Jurilovca, Mahmudia, Maliuc, Murighiol, Nufăru, Pardina, Sarichioi, Sfântu Gheorghe, Sulina şi de preşedintele Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro