Sari direct la conținut

Cărbunele a redevenit cea mai importantă sursă de energie pentru Germania după renunțarea la energia nucleară

HotNews.ro
Centrala pe carbune, Foto: Bankwatch România
Centrala pe carbune, Foto: Bankwatch România

Cărbunele a înlocuit energia eoliană la capitolul cea mai importantă sursă de energie pentru producţia de electricitate în Germania, în primul semestru din 2021, relatează agenția DPA, citată de Agerpres.

Conform calculelor publicate luni de Oficiul Federal de Statistică (Destatis), în primele şase luni din acest an, 56% din cei 258,9 miliarde KWh de electricitate generaţi în Germania au venit din surse convenţionale, cum ar fi cărbunele, gazele naturale sau energia nucleară.

Este cu 20,9% mai mult decât în primul semestru din 2020. În contrast, ponderea energiilor regenerabile, cum ar fi energia produsă de centralele eoliene şi fotovoltaice şi biogaz, a scăzut cu 11,7% în primele şase luni din acest an, la 44%, comparativ cu perioada similară din 2020.

Lipsa vântului puternic în primăvară a fost principalul motiv al scăderii, a informat Destatis. Ponderea energiei eoliene a scăzut cu 21%, iar diferenţa a fost compensată de electricitatea generată de termocentrale.

După cărbune şi energie eoliană, gazele naturale au fost a treia cea mai importantă sursă de energie pentru producţia de electricitate în Germania, în primul semestru din 2021, cu o pondere de 14,4%, înaintea energiei nucleare, cu ponderea de 12,4%.

Anul trecut, cancelarul Angela Merkel a reuşit să negocieze un acord pentru ca prima economie europeană să renunţe complet la cărbune până în 2038. De asemenea, până anul viitor se va renunţa la energia nucleară.

Emisii de gaze cu efect de seră

Activiştii de mediu cer renunţarea mai devreme la cărbune pentru reducerea mai rapidă a emisiilor de gaze cu efect de seră.

Reglementările UE mai stricte privind emisiile de gaze de seră vor accelera procesul renunţării la cărbune, care ar fi putea fi finalizat până în 2030, a apreciat recent ministrul german al Mediului, Svenja Schulze. Obiectivul UE îl reprezintă reducerea emisiilor poluante cu cel puţin 55% până în anul 2030, ţinta precedentă fiind de 40%.

Obiectivele UE mai stricte privind mediul vor face ca certificatele de emisii să devină mai scumpe, iar suma plătită de cei care emit gaze de seră va creşte.

Energia provenită din cărbune „va ieşi forţat de pe piaţă”, a explicat Schulze.

Oficialul a adăugat că în zonele unde există mine de cărbune angajaţii vor avea nevoie de „noi slujbe decente”. De asemenea, a declarat ministrul Mediului, pentru a înlocui cărbunele, nivelul energiei regenerabile disponibile în reţea va trebui să crească.

Germania a anunţat o scădere istorică a emisiilor sale de gaze cu efect de seră în 2020, în mare parte datorită pandemiei de coronavirus, care i-a permis să îşi atingă obiectivele climatice.

„În 2020, aproximativ 739 de milioane de tone de gaze cu efect de seră au fost emise în Germania. Înseamnă cu 70 de milioane de tone – reprezentând 8,7% – mai puţin decât în 2019”.

Este vorba despre „cea mai importantă scădere anuală de după Reunificarea Germaniei din 1990”, a anunţat Ministerul Mediului, într-un comunicat.

Vestea vine în contextul în care Gazprom a anunțat în urmă cu câteva zile finalizarea gazoductului Nord Stream 2.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro