Sari direct la conținut

O barjă cu îngrăşământ s-a scufundat pe Dunăre la graniţa dintre Serbia şi Croaţia. Ministrul Mediului: Nu s-au detectat valori depăşite de azot

HotNews.ro
incident pe Dunare in Serbia, Foto: IMAGO / imago stock&people / Profimedia
incident pe Dunare in Serbia, Foto: IMAGO / imago stock&people / Profimedia

O barjă cu îngrăşământ azotat s-a scufundat la graniţa dintre Serbia şi Croaţia pe fluviul Dunărea, însă ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat sâmbătă că partea română monitorizează cu atenţie calitatea apei şi nu sunt modificări care să afecteze Dunărea, relatează News.ro.

Ministrul Mediului a declarat, pentru News.ro, că partea sârbă se află în contact cu colegii lui din minister, şi au transmis că nici la faţa locului nici în aval de locul unde a avut loc incidentul nu au detectat valori depăşite.

Potrivit lui Fechet, se monitorizează în continuare situaţia, iar ”debitul mare, de 9.000 de metri cubi pe secundă, a asigurat o diluţie suficient de mare pentru a nu avea modificări care să afecteze fluviul”.

”Avem şi experienţa unei alte barje scufundate în 2015, la Moldova Nouă, cu o cantitate similară, de 842 de tone de azot şi la fel, am monitorizat timp îndelungat calitatea Dunării şi nici atunci nu am avut probleme deosebite la azot”, a completat ministrul. O navă de marfă încărcată cu îngrăşământ azotat s-a scufundat după ce a lovit un pod la graniţa dintre Serbia şi Croaţia pe fluviul Dunărea, provocând temeri privind daune grave asupra mediului, au anunţat vineri autorităţile, citate de AP.

Ministerul sârb al Mediului a declarat că barja, care s-a scufundat la aproximativ 40 de minute după miezul nopţii, transporta 1.000 de tone de îngrăşământ azotat, adăugând că Agenţia pentru Protecţia Mediului monitorizează situaţia de pe Dunăre. Autorităţile croate au închis podul şi un punct de trecere a frontierei cu Serbia în timp ce inspectau daunele la unul dintre pilonii podului care a fost lovit de navă. Nu au fost raportate răniţi în urma accidentului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro