Parlamentul European sprijină o iniţiativă cetăţenească pentru o politică a UE privind migraţia

Comisia pentru petiţii a Parlamentului European a susţinut joi menţinerea deschisă a unei iniţiative cetăţeneşti care solicită Comisiei Europene să stabilească o politică migratorie care să respecte drepturile omului, cu o atenţie specială pentru migranţii care mor în timp ce încearcă să ajungă în Europa, relatează EFE, citată de Agerpres.

Solicitarea, dezbătută joi, a fost impulsionată de trei cetăţeni europeni, care acuză „răspunsul slab” al Uniunii Europene în ajutorarea migranţilor şi „masacrul umanitar” din Mediterana, principala cale de acces către UE pentru migranţii veniţi din Africa.

„Marea Mediterană devine marea morţilor”, a spus în faţa eurodeputaţilor şi reprezentanţilor Comisiei Europene italianul Alberto Maritati, unul dintre cei care au lansat iniţiativa.

Maritati a avertizat asupra creşterii numărului migranţilor care „nu ajung la destinaţie” şi se îneacă pe mare în faţa „indiferenţei totale şi pasivităţii” unora dintre statele UE, motiv pentru care a cerut adoptarea unei noi politici europene „responsabile în acord cu valorile, drepturile şi libertăţile” care sunt „pilonul de bază al Europei”.

„În timp ce aşteptăm atât de mult dorita politică migratorie (a UE – n.r.), lipsesc normele eficace pentru reglementarea acestui fenomen şi care să ofere demnitate persoanelor aflate pe mare”, a mai spus italianul.

În numele Comisiei Europene a intervenit Simona Ardovino, director adjunct al Direcţiei Generale pentru Migraţie, care a detaliat liniile generale de acţiune ale executivului comunitar privind politica migratorie şi a preconizat cooperarea şi coordonarea cu statele membre drept element al viitoarei legislaţii europene la acest capitol. Ea le-a cerut „tuturor celor implicaţi în operaţiunile de salvare să respecte cadrul juridic internaţional”, fără să numească vreun organism concret.

Astfel de nume au fost rostite de către eurodeputata spaniolă din grupul Stângii Unite, Sira Rego, care a acuzat agenţia europeană Frontex şi poliţia libiană pentru decesul a 130 de migranţi în apropierea coastelor Libiei.

La rândul său, eurodeputatul socialist maltez Alex Agius Saliba a cerut Uniunii Europene să „investească o mare cantitate de resurse” pentru operaţiunile de salvare a migranţilor.

Şi eurodeputata daneză din grupul Verzilor, Margrete Auken, a cerut „un mecanism de salvare umanitară mai robust” şi a sprijinit propunerea Comisiei Europene de a se crea un mecanism independent pentru controlul frontierelor, întrucât „nu este sigur să pui lupul să păzească găinile”, aluzie la ţările care resping migranţii la graniţe.

În acest timp, eurodeputatul român Gheorghe Falcă, din grupul PPE, a îndemnat statele UE „să depăşească divergenţele” pentru a ajunge la un acord asupra competenţelor şi să evite astfel o nouă criză migratorie cum a fost cea din 2015.

Reforma sistemul european de azil, amânată succesiv din cauza divergenţelor dintre state

Reforma sistemul european de azil a fost amânată succesiv din cauza divergenţelor dintre statele membre, în special ca urmare a opoziţiei ţărilor Grupului de la Vişegrad (Ungaria, Polonia, Cehia şi Slovacia), care acuză Bruxelles-ul şi statele vest-europene că promovează o politică de încurajare a migraţiei ilegale şi că le-au impus împotriva voinţei lor cotele din 2016, pe care de altfel nicio ţară din Grupul de la Vişegrad nu le-a aplicat.

Ultima propunere a Comisiei Europene, formulată în 2020, revizuieşte principiul din „Regulamentele Dublin” conform căruia prima ţară din UE unde ajunge un migrant extracomunitar este responsabilă cu soluţionarea cererii sale de azil, schimbare cerută în special de ţările aflate în prima linie a sosirii migranţilor, precum Grecia sau Italia.

Această propunere nu prevede cote obligatorii de refugiaţi ca în 2016, dar instituie un mecanism de „solidaritate obligatorie”. Conform acestuia, Comisia Europeană va stabili totuşi cote pentru statele membre ale UE în funcţie de populaţia şi de nivelul lor de dezvoltare economică, dar aceste ţări ar avea ca alternativă în locul relocărilor alte contribuţii, precum finanţarea şi efectuarea repatrierii migranţilor fără drept de azil sau construcţia de tabere de refugiaţi, astfel că şi această propunere a fost primită cu rezerve de către statele ostile redistribuirii migranţilor.