Trezirea la realitate a PSD: pierdem anul acesta un milliard de euro de la UE. Și este doar începutul
PSD-iștii se trezesc la realitate și realitatea e dură. România va pierde un miliard de euro din fonduri europene. De câteva luni atrag atenția că suntem într-un foarte mare pericol să pierdem niște bani serioși la finele acestui an. După atâta timp, s-a prins și guvenul PSD-ALDE.
Viorica Dăncilă a aruncat bomba aseară la TV: dezangajare de 800 milioane de euro în acest an și lucrează să o evite.
E optimistă: eu zic că va fi mai mult de 1 miliard și e cam deja. Ca să putem evita dezangajarea trebuia să avem acum conducta plină de proiecte. E goală. Și e sabotată de Liviu Dragnea direct, din interese politice.
Aveți puțintică răbdare cu niște chestiuni mai ațoase, e nevoie de ele ca să ajungem la partea suculentă.
La Comisia de Afaceri Europene am avut onoarea să dăm doar de două ori nas în nas cu Ministerul Fondurilor. Prima dată la dezbaterea pe buget, când era Marius Nica ministru, dar el nu a venit. Era secretara de stat Mihaela Toader. Căreia i-am spus că nu au destui bani de cofinanțare în buget cât să evite dezangajarea. A zis că pe calculele lor au.
Rovana Plumb era în sală, ca șefã de comisie, dar avea aerul că nu poate urmări discuția pe cifre. Gerea, Rădulescu – Mitralieră și alți deputați de la putere pe care îi văd la Comisie de trei ori pe an (când mai pune Dragnea câte un guvern și la votul pe buget) mi-au zis să termin cu întrebările, că ei au de votat.
Pe 29 ianuarie, la audierile noului fost ministru al Fondurilor Europene, i-am atras atenția Rovanei Plumb că riscăm să pierdem aproape un miliard de euro din fondurile europene pentru că nu a lansat proiecte pentru a-i cheltui.
I-am reamintit că în precedentul său mandat am avut trei Programe Operaționale pe care nu am încasat nici măcar un cent de la Comisia Europeană. Asta deși tot ea se laudă că a terminat acreditarea sistemului în iunie, deci a avut peste jumătate de an să aducă bani în țară (dacă nu dădea afară irațional oamenii din minister, care lucraseră cu mine, termina acreditarea în martie, conform planului).
PSD-iștii din comisie, în frunte cu Eugen Teodorovici, mi-au sărit în cap că îmi permit să atrag atenția că guvernul lor e varză la fonduri europene. Găsiți aici postarea mea de la acel moment – https://goo.gl/ybFeGY
Bon, deci cam asta a fost ”conversația” cu PSD pe tema asta.
Acum, Viorica Dăncilă zice galeș că e pericol de pierdere a 800 milioane. Serios?
Dar ce e această dezangajare?
Ca să meargă mai bine lucrurile decât în perioada de finanțare 2007 – 2013, acum se lucrează cu o regulă care zice că banii alocați unui an trebuie cheltuiți maxim în anul n+3. Adică banii alocați pentru 2015 trebuie cheltuiți maxim până în 2015 + 3, altfel România îi pierde. Asta înseamnă în decembrie 2018. Pam-pam!
Ce trebuia să facă România pentru a evita asta? Să lanseze apelurile de proiecte și să lucreze la proiecte.
Guvernul Ponta a lansat apeluri de 2 miliarde de euro. În 2016 am lansat ghiduri de 13 miliarde. Cele trei guverne Dragnea au lansat apeluri în valoare de 4 miliarde.
13 miliarde într-un an au lansat tehnocrații versus 6 miliarde în doi ani – guvernul Ponta (2015) și cele trei ale lui Dragnea (2017). Asta așa, ca să mai terminăm cu niște mituri pe fonduri europene – când eram ministru era plin de prostănaci la TV care se pricepeau brusc la domeniu și știau ce nu e bine. Acum, când suntem în groapă și vom pierde bani reali, subiectul apare la TV doar când îl aduce premierul PSD în discuție, ca să dea vina pe ceilalți premieri PSD de până acum.
No comment.
Apoi, cine face proiectele, ca să putem începe lucrări, ca să putem trimite facturi la Bruxelles? Administrația și companiile naționale. Sunt destul de inepte la asta și aici e problema de fond. Am creat la MFE un departament de mari proiecte, care avea asistență externă prin care să ajute companiile și ministerele să facă proiecte. Adică tu, Companie Națională de Autostrăzi ești condusă de incompetenți obedienți puși de Dragnea acolo și nu știi să faci proiectul de autostradă? Asta e situația. Îți angajează MFE un consultant care scrie proiectul, îl depuneți și… Asta era ideea. Și era cât pe ce să funcționeze.
L-au desființat cum au venit. Au reorganizat ministerul, l-au organizat în Ministerul Dezvoltării, acum îl re-re-organizează la loc. Fiecare dintre cei trei miniștri ai Fondurilor din Guvernele Dragnea (patru dacă o numărăm pe Plumb de două ori) a făcut câte o bulibășeală administrativă nouă – asistați de cei doi miniștri ai Dezvoltării, care ba le-au fost șefi, ba nu le-au fost șefi. Deci cine e de vină dintre cei cinci (șase) miniștri care s-au ocupat de fonduri europene în guvernele Dragnea? Eu zic că Dragnea, doar el e șeful, nu are rost să blamăm oamenii de paie temporari.
Ioc proiecte. Mulțumim, Daddy!
În afară de metroul spre Otopeni, niciun proiect major nu e în lucru (oare doamna Firea lucrează la proiectul de reparare a termoficării, așa cum mi-a promis public în campania electorală din 2016, când am adresat un apel public tuturor candidaților să se ocupe de asta? Mister. Au trecut aproape doi ani).
Iar 2018 nu e finalul chinului. Pentru că 2016 + 3 = 2019. Problema se rostogolește de la un an la altul, 2018 e doar primul.
Se va agrava de la an la an și se va vedea incapacitatea administrației de a face proiecte și incapacitatea politică a bigudiurilor guvernamentale de a tăia niște noduri gordiene – decizii dure ce trebuie impuse administrației și companiilor naționale.
De ce zic că dezangajarea e ca și certă?
Sunt două Programe Operaționale cu risc de a nu cheltui banii alocați. POR (dezvoltare regională) și POCU (capital uman).
POR a avut 1,6 miliarde alocare pentru 2015 și a cheltuit doar 480 milioane până la finalul lui 2017. Deci ar trebui să cheltuie în acest an 1,19 miliarde euro.
Atenție: nici în bugetul pe 2018, Ministerul Dezvoltării nu a pus sumele de cofinanțare necesare. Deci, realiști la modul cinic, au recunoscut că nu vor avea proiecte, deci nu au mai alocat banii. Nici măcar nu încearcă.
Iar aici e o problemă structurală: Ministerul Dezvoltării împarte voios bani din Pixul lui Dragnea (PNDL). Aceștia sunt bani naționali care vor împovăra bugetul și care fac concurență directă banilor europeni din POR. Care POR NU A LANSAT NICIUN APEL DE PROIECTE după februarie 2017. Un an de zile de la ultimul apel de proiecte din POR. Cu alte cuvinte: PSD a promis primarilor 30 de miliarde lei în perioada 2017 – 2020 din bani naționali și nu face nimic ca să cheltuiască banii europeni pentru primării. La banii se dau din… pix. Așa a câștigat Dragnea PSD, așa speră să recâștige România, cu primari depedenți. Fondurile europene nu se pot aloca din pix, ci pe competiție, muncă, merit. Guvernele PSD SABOTEAZĂ cheltuirea de bani europeni pentru primării pentru a ține dependentă administrația de fondurile naționale date din pix. Acesta este adevărul simplu și trist: vorbim de sabotaj.
Cei mai mulți bani care vor fi pierduți în decembrie 2018 vin de la POR, echivalentul european al .
Viorica Dăncilă face doardamage control de imagine. Va fi un scandal uriaș și va țipa că ea a zis, a încercat, de vină sunt Tudose și Cioloș, bla-bla.
Al doilea Program Operațional cu probleme este POCU (urmașul celebrului POSDRU). Acolo ar fi trebuit cheltuiți 642 de milioane. Estimarea mea, bazată pe execuția bugetară anterioară, e că 200 milioane euro vor fi pierdute.
În 2016, am lansat 11 apeluri de proiecte POCU, în special din Pachetul Antisărăcie. Guvernele PSD nu au fost capabile nici măcar să evalueze proiectele depuse de aplicanți. În șase luni, am pus în dezbatere, scris, lansat 11 apeluri (mai mult de un miliard de euro). În 2017 pesediștii nu au fost în stare să evalueze proiectele depuse și să semneze contractele.
Ba chiar au vrut în mod ticălos să le saboteze. Exemplu: programul ”Școala pentru toți” abia acum se mișcă. Ministerul nu a vrut să îl urnească în 2017 pentru că presupune bani pentru copii săraci ca să stea la școală. Bani dați direct lor, pentru hăinuțe, mâncare, consiliere, în proiecte făcute la firul ierbii, de școli. Nu veșnicele proiecțele de cursuri la mare ca să toace bani, stil POSDRU.
92 de proiecte din cele 164 depuse au fost acceptate abia după luni întregi de contestații și încă nu sunt contractate. În țara cu cel mai mare abandon școlar din UE, guverne inconștiente resping jumătate dintre proiecte pe bazaconii administrative, acceptă cealaltă jumătate doar după contestații și întârzie contractarea.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro