Porcul

În ziua în care toate televiziunile de știri anunțau tragedia de la Caracal, la un moment dat m-am ridicat din fața televizorului și m-am dus la bucătărie să-mi iau un pahar de apă rece. Întâmplarea face că ochii mi-au căzut pe o mare oală de ciorbă, plină de grăsime, peste care se turnase apă, și care aștepta cuminte, în chiuvetă, să fie spălată. Printre petele consistente de grăsime care pluteau în ea se zărea o farfurioară de porțelan de la o ceașcă de cafea, pe care cineva o lăsase să cadă acolo, cu un gest automat, probabil semi-conștient.

Dacă nu ar fi intrat în contact cu zoaiele din oală, farfurioara aceea ar fi putut ajunge foarte simplu în raftul cu vase curate, eventual după o simplă clătire cu apă, chiar și rece. Acum însă ea este la fel de năclăită ca oala de ciorbă și va trebui frecată insistent cu detergent, cu apă fierbinte, etc.

Revenit în fața televizorului și urmărind în continuare succesiunea de imagini și informații, nu m-am putut împiedica să mă gândesc că, în fond, ceea ce a făcut poporul român în mai 1990 este că și-a pus, cu un gest automat, semi-conștient, sufletul în oala îngălată a comunismului, așteptându-se ca din asta să rezulte traiul la standarde occidentale, așteptat de toți.

De 30 de ani, cu mânecile suflecate sau nu, frecăm în neștire o farfurioară de porțelan mânjită de zoaie, pe care nu reușim să o scoatem la lumină. Și o frecăm cu un burete îmbibat nu cu detergent, așa cum ar trebui, ci tot cu grăsimea de la ciorba grasă a comuniștilor și a continuatorilor acestora, peste care, eventual, adăugăm, uneori, și atunci cu mari precauțiuni, câteva picături de detergent, care se risipesc imediat în neant.

Așa cum fata aceea ar fi putut fi salvată, dacă structurile statului ar fi fost, măcar în ziua de azi, populate de oameni – nu neapărat formidabil de competenți, ci de un minim bun simț – la fel şi democraţia autentică şi cinstea şi respectul pentru aproapele ar fi putut fi salvate la 20 mai 1990 și poate în 13-15 iunie 1990 de poporul acesta. De noi adică. Nu a fost aşa. Am ales atunci un drum care ne-a adus aici şi care ne va duce şi mai departe în aceeaşi direcţie cât timp vom continua să tolerăm în fruntea ţării mediocritatea, viclenia şi perfidia continuatorilor comunismului.

Dacă până la 20 mai 1990 boala de care sufeream noi, românii, ca națiune, era o tumoră bine localizată, bine definită, care ar fi putut fi extirpată, după 20 mai 1990 boala aceasta a devenit un fel de leucemie. Medicul care ar fi putut tăia cu bisturiul tumora și apoi s-o îndepărteze (ceea ce în percepția electoratului ar fi reprezentat o cruzime inadmisibilă), a ales s-o înțepe (ceea ce electoratul a perceput drept milă, omenie, domnu Iliescu e om bun etc). Astfel otrava s-a răspândit în sânge la fiecare celulă a organismului.

Ce înseamnă în fond comunismul? Revolta slugilor (needucate) împotriva stăpânilor (educați). Adică împotriva celor care, de-a lungul istoriei, profitând de timpul liber obținut prin exploatarea slugilor (care îi scuteau de toate muncile neintelectuale), avuseseră răgazul să cunoască, să studieze și să ajungă la un nivel de competență care le permitea să conducă, în mod decent, un stat.

Faptul că aceștia, stăpânii educați, au abuzat de situația lor în asemenea măsură încât clasa celor care de secole și secole nu îndrăzneau să ridice privirile spre ei, așteptând poruncile cu capul plecat și cu căciulile în mână, s-a ridicat cu o furie care a ras totul în cale (inclusiv pe cei educați care nu aveau nimic de-a face cu politica) este de necontestat. Însă rezultatul final, palpabil, din teren, a fost că întreaga clasă a celor educați și competenți (cu mici excepții, irelevante din punct de vedere istoric) a fost nimicită și înlocuită de slugi incompetente. Porcul s-a trezit în capul mesei, îmbrăcat cu hainele stăpânului. Și din 1948 până în ziua de astăzi, în care eu scriu toate acestea, 7 septembrie 2019, Porcul este în continuare în capul mesei. Fără să fie nevoit să învețe ceva de la foștii stăpâni. Ci doar mimând. Jucând o comedie.

Cum s-a ajuns aici? În primul rând pentru că după decembrie 1989 noi toți, educați și needucați deopotrivă, am subestimat viclenia și perfidia Porcului. Și continuăm să o subestimăm cu o nonșalanță de neînțeles până în ziua de azi (când, de exemplu, ne complacem să numim în continuare PSD ceea ce ar trebui să numim, simplu, PCR – preluând adică în limbaj, mot a mot, minciuna Porcului).

Nu trebuie să uităm (și sunt prea mulți care se fac că uită, pentru a-și continua, așa cum pot, viețile) că PSD nu este un partid propriuzis, în sensul democratic, occidental, al cuvântului, că nu este un concurent, un jucător cu șanse egale, ca oricare altul de pe scena politică a acestei țări, ci este rezultatul concret al unei comedii pe care Porcul a început să o joace în primele luni de după decembrie 1989, pentru a-și asigura supraviețuirea. O comedie care, poate dincolo de așteptările Porcului, continuă și astăzi. Inclusiv datorită nouă, celor care am închis ochii, am strâns din dinți și ne-am amăgit, spunându-ne atunci, pe la mijlocul anilor 2000, că ”hai, nu se poate să nu o scoatem cumva la capăt, acum că suntem și în Nato și în UE. Acum n-o să mai aibă ce face, cu Nato și cu Ue nu te joci”. Ba da! S-au jucat! În asta sunt ei specialiști! Asta e tot ce știu să facă! Să se joace. Să mimeze. Să maimuțărească. Asta îl ține pe Porc în viață până în ziua de azi, nimic altceva. Nu mai avem niciun motiv să închidem ochii.

Nu trebuie să uităm că, după o scurtă perioadă de derută, atunci în decembrie 1989 și în lunile care au urmat, Porcul și-a dat seama nu doar că nu e nevoie să se teamă și să fugă din fața celor care strigau ”Jos Comunismul!”, ci și că ar avea numai de câștigat dacă și el, la rândul său, ar striga din toți rărunchii ”Jos Comunismul!”.

O revelație genială, care – împreună cu alte două precepte pe care, pe parcursul ultimilor 30 de ani, a reușit cu un succes uluitor să le inoculeze în conștiința majorității electoratului – respectiv , 1: ”Toți sunt la fel de hoți ca noi, votați-ne pe noi că noi avem experiență” și 2: ”Nu ne vindem țara” – i-a permis nu doar să scape de la moarte ci și să se îngrașe în voie și să rămână în capul mesei.

Sunt uluit să descopăr și astăzi, chiar în imediata mea apropiere, oameni cultivați, citiți, cu bun simț, cu vederi democratice, care spun fără să clipească și chiar cu un aer de superioritate: ”N-am cu cine să votez. Toți sunt la fel”, fără să-și dea seama că chiar în clipa aceea propovăduiesc un principiu de bază care a dus la supraviețuirea și îngrășarea Porcului.

”Toți sunt la fel!” Sub presiunea acestei mentalități, pe parcursul acestor 30 de ani toți cei (puțini) care chiar erau altfel și care ar fi vrut să facă lucrurile altfel, ori au ieșit din scenă, ori au început să copieze metodele de succes ale Porcului, înțelegând că altfel nu au, practic, nicio șansă de supraviețuire politică, cel puțin la nivel înalt, semnificativ, relevant. Și același lucru se va întâmpla cu partidele apărute recent și care au obținut rezultate promițătoare la ultimele alegeri europarlamentare dacă vom continua să acceptăm comedia.

De ce a insistat și insistă Porcul, cu atâta succes, pe ideea ”Nu ne vindem țara!” (pe care o regăsesc, și pe ea, printre unii din înspăimântător de apropiații mei)? Pentru că a avut și are intuiția exactă că, în condițiile în care toți politicienii români educați în stil occidental au fost (demult) scoși din joc, comedia pe care a pus-o în scenă ar putea fi (și ar fi putut fi încă din 1989) oprită doar de oameni veniți din afară, din Occident, de oameni crescuți și educați acolo etc.

Cum să se nască și să crească democrația autentică, după model occidental, într-o țară în care toți oamenii educați în stil occidental au fost nimiciți sau alungați după 1948, iar cei care au încercat să se întoarcă după 1989 au fost discreditați și anihilați, cu binecunoscutele metode?

Munca neabătută a Porcului de subminare în masă a Discernământului și a Bunului Simț elementar, combinată cu complexul de inferioritate (poate natural) al unui popor mic, ca cel român, a dus, în acești 30 de ani, la rezultate dincolo de orice așteptări.

Pe de altă parte, faptul că, după ”căderea” comunismului, UE, țările occidentale au luat în serios comedia Porcului (devenit ca prin minune pro-european și pro-NATO), și-au imaginat și au sperat că România își va ”reveni” treptat, de la sine, fără șocuri, doar cu recomandări, avertismente și ”sancțiuni”, că va adopta de bună voie, ca pe o evidență, valorile occidentale, este dovada Sclerozei de care, la rândul ei, lumea occidentală s-a îmbolnăvit în ultimele câteva zeci de ani, și anume Scleroza în care a fost scufundată de gândirea corect politică.

Acceptarea ca atare a României în UE nu a dus până la urmă decât la o amestecare a bolilor: Leucemie + Scleroză: studenți mediciniști occidentali vin acum și cumpără diplome din România și se duc să practice acasă, pe sănătatea compatrioților lor francezi, italieni, etc; patronii occidentali ”se adaptează” la modul de a munci românesc, etc, etc. Cu alte cuvinte: noi le dăm lor puțină Leucemie, ei nouă ceva Scleroză și treaba merge bine-merci înainte.

Procesul de ”pregătire” a României pentru ”integrarea” în UE a fost o comedie acceptată ca atare de ambele părți. De ce? Pentru bani. Ideea de UE a fost și este foarte avantajoasă din punct de vedere economic, pentru ambele părți: piețe de desfacere mai mari pentru ei, consum mai mare pentru noi. S-a mizat totul pe efectul economic, sperându-se, în mod sclerotic, că după bunăstare va veni și căderea de pe ochi a lentilei unsuroase pusă acolo de Porc.

Nivelul de trai aici, în România, în București cel puțin, a urcat la un nivel de neimaginat, neverosimil, cel puțin pentru mine, care în 1989 aveam 22 de ani: aproape oricine își poate cumpăra azi în neștire mâncare pe care apoi o aruncă la gunoi, are un telefon mobil decent, televizor HD cu diagonale halucinante, poate călători în străinătate, etc. În ce măsură acest fenomen ni se datorează nouă românilor conduși de Porc sau este doar un efect secundar al globalizării economiei mondiale, este de discutat.

Fapt este că mulți mestecă această bunăstare materială ÎN SILĂ, gândind ”Ne-am vândut țara”, ”Ne exploatează străinii”, imaginându-și că asta înseamnă ”patriotism”, așa cum i-a șoptit Porcul la ureche în toți acești ani. Trăim, prin contaminare, cu toții, într-o permanentă stare de iritare, de irascibilitate, de ură față de aproapele (și ce-l mai bucură pe Porc ura asta, e doar copilul său, nu?), nesiguranță, ca și cum am fi înfometatați, ca și cum am trăi tot în întuneric, ca și cum am tremura de frig … Iată efectul Leucemiei combinată cu Scleroza.

Mirel Bănică, în cartea sa despre pelerinajul ortodox, spune că, privind fluviul uman care se înghesuia să pupe moaștele nu știu cărui sfânt, a avut revelația faptului că nu doar ăștia ”educații”, ca noi, care pe vremuri strigam cu sete ”Jos Iliescu” și care și acum mai strigăm ”Jos Ciuma Roșie”, ”Europa”, etc, nu-și găsesc locul în lumea asta guvernată de Porc, ci și ei, oamenii de rând, talpa țării, cei care au votat și continuă să voteze Porcul, se simt la fel de străini în această lume infectată de flatulențele Porcului care plutește deasupra noastră ca la concertele lui Waters: nu mai recunosc lumea în care trăiesc, nu mai au repere, vor să fie ”ca înainte” etc. Au nevoie să se agațe de ceva. Și se agață de moaștele alea. Iată efectul Leucemiei lăsată în urmă de comuniști și întreținute cu abilitate de lichelele care i-au urmat.

citeste intreg articolul si coemnteaza peContributors.ro