Eruditul Andrei Cornea și intolerantul cenzor
Preambul
Poliția de moravuri a corectitudinii politice, prin persoana dlui Horia Pătrașcu, a depistat un nou contravenient: filozoful, clasicistul, literatul, jurnalistul Andrei Cornea.
Contravenția constă în faptul că dl Andrei Cornea a discutat critic schimbarea numelui romanului Agathei Christie, „Zece negri mititei”.
Procesul verbal de constatare, anume articolul „Zece jidani mititei”, publicat în adevărul.ro, abundă în formulări denigratoare (afirmațiile dlui Cornea sunt „însăilări sofistice și eruditoide”) și agramatisme („nu … i-a trecut nimănui prin cap – în afară de cel …”). Autorul pleacă de la constatarea că termenii țigan, negru, jidan sunt vexanți („nu se mai folosesc azi”, ni se spune), fără să facă vreo diferență între potențialul vexant al fiecăruia, și se întreabă dacă eruditul filozof ar fi avut aceeași poziție, în cazul în care, în titlul romanului, ar fi apărut cuvântul jidan în loc de negru. Acuzația îndreptată dlui Andrei Cornea este dublă: incorectitudine politică, nesocotind faptul că anumiți termeni „nu se mai folosesc astăzi”, și ipocrizie. Anume, eruditul clasicist e insensibil la umilirea negrilor, dar – se insinuează – s-ar putea să nu fie insensibil la umilirea evreilor. Acuzația de ipocrizie este primul mesaj al articolului, întrucât a generat infamul titlu.
Potențialul vexant al celor trei termeni este foarte inegal. Adjectivul negru nu este vexant nici în română, nici în engleză, cum nu este nici adjectivul alb. Firesc ar fi ca nici substantivele respective să nu fie vexante, dar, de exemplu – în urma eforturilor activiștilor de stânga – negrii din Caraibe, emigrați în Anglia, preferă să fie numiți caraibo-africani (African Caribbean). Dar ce facem cu sutele de milioane de vorbitori de limbă engleză, care consideră stupid ca în toată literatura culturii lor, adjectivul negru să fie păstrat, iar substantivul negru să fie schimbat cu caraibo-african, sau afro-american – în funcție de originea personajului – ori să fie menținut, dacă se referă la un aborigean australian? Este acceptabilă, stilistic, modificarea operelor literare după asemenea criterii? Cum ar arăta un sonet în care schimbăm negru cu caraibo-african, de pildă? Nu ar fi mai firesc ca „formatorii de opinie” să încurajeze toleranța, nu intoleranța, atunci când un același cuvânt se folosește ca substantiv, nu ca adjectiv?
Termenul țigan are un statut contradictoriu. Este în general vexant, deși Țiganiada propune consacrarea lui dincolo de etnia romă. Țiganii, după Budai-Deleanu, sunt sărmanii acestui pământ, și se bucură de întreaga simpatie a genialului autor, dincolo de orice diferențieri etnice, după cum am încercat să arăt într-un articol din contributors (01/03/2020). Din păcate, potențialul tămăduitor al Țiganiadei este prea puțin valorizat. Elitele rome, ca și oamenii simpli, nu evită neapărat termenul, cel puțin în spațiul privat, iar un anume naționalism și-l asumă cu mândrie.
Potențialul vexant al termenului jidan este legat direct de grave persecuții rasiale, de holocaust și de anti-semitismul actual. Folosirea sa este o dovadă incontestabilă de ură de rasă, și a fost condamnată sistematic, în epoca modernă, de elitele evreiești, și de altfel de toți oamenii responsabili.
Experiența pe care o propune dl Horia Pătrașcu – anume, să vedem cum am reacționa dacă ar apărea o carte cu titlul invocat – este pur și simplu imposibil de făcut. Într-adevăr, nici un editor din România nu s-ar gândi să publice așa ceva: potențialul vexant al termenului face titlul respectiv absolut neutilizabil. Oricine ar fi oripilat de un asemenea titlu, inclusiv dl Andrei Cornea, presupun, dar nu pentru că ar fi insensibil la suferințele negrilor, și sensibil la suferințele evreilor, ci pentru că potențialul vexant al celor doi etnonimi diferă dramatic.
O senzație de déjà vu se degajă din articolul dlui Horia Pătrașcu. Într-adevăr, poliția de moravuri a corectitudinii politice urmează un pattern familiar.
O componentă a sa este efortul preliminar de discreditare a preopinentului. Andrei Cornea nu își prezintă, pur și simplu, o opinie – ni se spune -, ci „găsește un pretext să mai expună odată linia conservatoare, retrogadă și ‘boieromintoasă’ a grupului din care face parte”. Este așadar un element nesănătos, recalcitrant, care acționează în numele unui grup.
Numind, incriminator, respectul dlui Andrei Cornea pentru cuvântul scris bibliolatrie, dl Horia Pătrașcu ne arată că „unele [cărți] merită să dispară în timp – și, din fericire, chiar se întâmplă acest lucru”. Bănuim că titlurile care „merită să dispară” sunt stabilite de poliția de moravuri a corectitudinii politice.
Totodată, ne explică dl Horia Pătrașcu, „moștenitorii legali ai creației unui autor” au dreptul de a schimba „titlul, conținutul, cuvintele”.
Aici, dl Horia Pătrașcu face o confuzie gravă. Evident, o lucrare a unui autor defunct este încheiată definitiv, deci nu mai poate fi modificată. Moștenitorii legali pot doar să aprobe publicarea unei versiuni mutilate – dacă interesul pentru câștigarea drepturilor de autor prevaleză asupra respectului pentru opera defunctului, de a cărui glorie profită.
Şi, îngrijorător pentru fanatismul corectitudinii politice, depășește abuzurile proletcultismului. Acesta se limita la omiterea pasajelor indezirabile, înlocuindu-le cu puncte-puncte. Se inventase titlul Opere alese, care prevenea cititorul că se află în fața unei selecții. Nimeni nu își permisese, din câte știu, să fi intervenit în textul vreunui autor.
INTERVIURILE HotNews.ro