Dosarul Revolutiei, cazul lui Costinel Mirea si plangerea sa penala la Procurorul General

Vineri 9 octombrie, va avea loc la Camera Preliminară a Secției Penale a ICCJ, pronunțarea pe partea procedurală în dosarul Revoluției (1045/1/2019/a1). Reamintim ca în acest dosar, pentru împuscarea a peste patru mii de revoluționari și militari, dintre care peste 1,000 uciși, au fost trimisi în judecată doar trei inculpați, printre care Ion Iliescu. Sunt două posibilități: în cazul în care cercetarea penală va fi considerată corectă și completă, dosarul va fi trimis spre judecare. În caz contrar, se va intoarce la procurori.

Căpitanul (R) Costinel Venus Mireaesteunul din eroii Revoluției române din decembrie 1989. El a fost impușcat în timp ce se afla în misiune de luptă împotriva a doi teroriști care trăgeau dintr-un bloc asupra civililor și unității sale militare. Unul din cei doi l-a lovit cu un glonț de calibru sub 6 mm, care l-a lasat paralizat pe viață. Gloanțe de acest tip nu se aflau în dotarea armatei române la acea dată. În schimb, le avea Securitatea – după cum o demonstrează procesele verbale găsite recent la CNSAS[1]. Cei pe care îi urmarea ofițerul erau îmbrăcați în combinezoane negre, echipamentul luptătorilor USLA a Securității.

De 30 de ani, Costinel Mirea se deplasesază într-un cărucior. Este unul din puținii revoluționari răniți considerați “mari mutilați”. Acest lucru insa nu l-a împiedicat să incerce să afle cine l-a impușcat, lăsându-l invalid pe viață. Mai mult: cine au fost autorii crimelor și atacurilor diversioniste și din alte orașe, în urma cărora au fost uciși și răniți colegi de-ai săi. Vorbind cu aceștia, s-a convins că atacurile au avut peste tot același tipic cu cele de la Craiova; că au fost planuite cu minuție și executate cu precizie de luptători antrenați pentru lupta de gherilă urbană.

Fără să se plângă de starea sănătății, fără emfază sau vreun parti-pris ideologic, Costinel Mirea se luptă la rândul său, de 30 de ani, pentru aflarea adevărului. Ceea ce nu a putut să accepte a fost tocmai cinicul postulat al fostului sef al DSS, Vlad Iulian[2]: “Nu veti reusi decât foarte puțin și vag să aflați adevărul!”

Ca lider al organizației de revoluționari răniți din județul Dolj, domnul Mirea a adunat un solid material probator într-o carte pe care a publicat-o recent: “Vă mulțumim pentru libertate! 1989-2019”[3]. Mai mult, el și-a studiat cu atenție dosarul întocmit de procurori la începutul anilor ’90. Tot acest material i-a dovedit, în mod covârșitor, că teroriștii diversioniști au existat în carne și oase. Că mulți dintre aceștia, nu numai la Craiova, dar și în intreaga țară, aveau combinezoane negre (și nu erau tanchiști, cum au pretins unii procurori). Că aveau arme speciale, care nu existau în dotarea armatei: arme de calibru redus, cu țeava scurtă și pat rabatabil, pentru o mai bună disimulare; arme cu dispozitive de ochire pe timp de noapte; unele cu amortizor de zgomot sau ascunzător de flacară la gura țevii. Adică exact tipul de arme din procesele verbale amintite, pe care Securitatea le-a predat armatei abia pe 4 ianuarie 1990. Cu zeci de mii de gloanțe lipsă. [4]

Costinel Mirea a aflat de declarațiile medicilor conform cărora multe din gloanțele găsite în victime, dar și cele care au produs răni transfixiante (ca in cazul său), erau de același calibru special. A aflat ca ceea ce a văzut cu ochii săi dupa 22 decembrie 1989 în Craiova s-a întâmplat aidoma în toată țara: majoritatea focurilor de armă diversioniste au fost trase noaptea, către unitățile militare și alte obiective strategice păzite de militari și revoluționari. Caracteristicile identice au denotat o organizare și o organizație unitare: focuri sporadice, semi-automate, la intervale de 10-15 minute, cu scopul vădit de a crea panică și haos în armată. În timp, ofițerul a constatat că diversioniștii au făcut parte din rețeaua de luptă „pe teritoriul vremelnic ocupat de inamic” pregatită de Ceaușescu și Securitate, pentru eventualitatea când dictatorul ar fi fost înlăturat de la putere de o revoltă internă sau de către propria armată. Concluzia sa, care coincide cu cea a cărții recent apărute Tragatori si mistificatori[5], contrazice, cu probe greu de ignorat, rechizitoriul Sectiei Parchetelor Militare din dosarul Revolutiei aflat astazi la ICCJ.

De aceea, prin concluziile scrise pe care vă invităm sa le consultați, Costinel Mirea cere restituirea acestui dosar la Parchet pentru completarea urmăririi penale. El știe că pentru unii, o astfel de decizie ar putea să pară că îndepartează momentul dreptății. Sau că pentru alții, șansele unei anchete juste, care să-i găsească pe trăgătorii securiști, ar fi minime. (Cum a spus-o și Iulian Vlad, de altfel). Știe că sunt mulți care spun “măcar Iliescu să înfunde pușcăria!”.

Insă Costinel Mirea nu-și face astfel de calcule. Așa cum nu ia în considerarenici “daunele morale și materiale” pe care le-ar primi din partea statului român în cazul unei condamnări grabnice. “Daune” cu atât mai absurde cu cât partea “responsabilă civilmente”, în acest moment, este chiar Ministerul Apărării, adică instituția fără aportul căreia, cel puțin după fuga dictatorului, Revoluția română din 1989 poate că n-ar fi învins. Ca și ceilalți revoluționari autentici, Costinel Mirea dorește mai presus de orice, dreptatea. El nu acceptă să se fi jertfit doar pentru niște “daune morale”; și cu atât mai puțin, pentru diversiunea juridică care este Rechizitoriul aflat acum în instanță: o batjocorire a momentului când poporul său s-a ridicat să-și recâștige libertatea, pe care el însuși a încercat s-o apere cu arma în mână.

Cât despre teroriștii diversioniști care l-au împuscat, ofițerul a formulat o plângere penală către Procurorul General al României, Gabriela Scutea. Vă invitam să examinați și acest document. Este un probator concludent atât pentru cazul Mirea, cât și pentru alte victime ale contrarevoluției Securității din decembrie 1989. Un probator pe care procurorii nu vedem cum ar mai putea să-l ignore.

Există speranța ca adevărul să iasă la iveală. Vă propun trei repere:

1. Cu ocazia comemorării Revoluției, în seara de 22 decembrie 2019, pe mijlocul bulevardului Magheru în fața sălii Dalles, i-am înmânat un exemplar din cartea “Trăgători și mistificatori” Președintelui Klaus Werner Iohannis, spunându-i că acest probator dovedește fără dubiu că la Revoluție, și după 22 decembrie au tras luptători din Securitate. Președintele României mi-a răspus ferm: “DA, STIU”.

2. De atunci, un video de două ore bazat pe cartea respectiva[6] a fost vazut –și considerat “cel mai bun film despre revoluție”, judecând după miile de comentarii – de peste 680,000 de tineri. (Si poate nu numai tineri).

3. Ca mulți procurori militari care în acei ani au făcut jocul Securității, în septembrie 1990, Alexandru Ion, locotenet major de justiție la Procuratura Militară Craiova, a închis dosarul lui Costinel Venus Mirea cu “NUP” (neînceperea urmăririi penale), fără ca măcar să audieze victima(!). După cum veți vedea din concluziile ofițerului, procurorul de asemenea a ignorat în mod flagrant probele pe care le adunase. Or, din acele probe rezultă fără dubiu că victima nu a fost lovită de “un glonț rătăcit” al militarilor, ci, cum spuneam, de un glonț de calibru redus, tras dintr-o armă cu amortizor, de un trăgător în combinezon negru, care l-a impușcat cu intenție. Ei bine, al treilea motiv de speranță este simplu: “La data de 3 ianuarie 2020, domnul general-locotenent magistrat Ion Alexandru, procuror militar șef adjunct la Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție” a fost “eliberat din funcție ca urmare a pensionării” de către Președintele Klaus Werner Iohannis.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro