Ucrainenii forțează la Herson căderea lui Putin. Interviu cu analistul Armand Gosu

Contributors: Cu moartea lui Mihail Gorbaciov, ultimul lider sovietic, se încheie un capitol al istoriei secolului al XX-lea. A determinat procese complicate, destrămarea Uniunii Sovietice, desființarea Tratatului de la Varșovia, a CAER-ului, încheierea Războiului Rece, reunificarea Germaniei. Și toate acestea s-au întamplat pașnic, fără vărsare de sânge. Cum rămâne Gorbaciov în istorie? Este ultima personalitate de anvergură care provine din defuncta Uniune Sovietică?

Armand Goșu: A fost cea mai mare, mai importantă, dintr-un grup de mari personalități, oameni foarte interesanți, care au modelat istoria ca pe plastilină. Din acel grup mai făcea parte și Boris Elțin. Ultimul în viață este cu siguranță Nursultan Nazarbaev.

Toți au fost personalități puternice care au dominat scena politică – unii dintre ei – mai bine de trei decenii. Nici unul n-ar fi fost posibil fără Gorbaciov, cel care a pornit procese care mai apoi s-au dovedit ireversibile și au schimbat fața a o treime din globul pământesc.

Dar să nu vă închipuiți că Gorbaciov a intenționat să desființeze Uniunea Sovietică sau să pună capăt Războiului Rece. Nu! Ca orice nou lider comunist ajuns la Kremlin, el dorea să înlăture vechea garnitură de la conducere. La Moscova, era o uriașă nevoie de schimbare pentru că liderii promovați de Leonid Brejnev nu mai puteau – din punct de vedere fizic – să conducă Uniunea Sovietică.

Iuri Andropov a stat mai bine de jumătate din scurtul mandat pe patul de spital. La fel și succesorul său, Constantin Cernenko. Atât de degradați fizic erau membrii Biroului Politic încât nu puteau să citească rapoartele la plenarele partidului.

Televiziunea sovietică, încă de la mijlocul anilor ’70, nu mai transmiterea cuvântarea secretarului general în direct, pentru ca poporul să nu vadă cât este de decrepit liderul suprem. Lui Gorbaciov, cel mai tânăr și rezistent fizic secretar al Comitetului Central, i-a revenit sarcina să prezinte rapoartele, pentru că putea să citească o oră în picioare.

După schimbarea liderului partidului urma o perioadă de așa-zise reforme care de fapt mascau operațiunea de înlăturare a vechii garnituri și aducerea la conducerea partidului a apropiaților noului secretar general. Asta s-a întâmplat și cu Gorbaciov. Reforma propusă de noul secretar general se numea uskorenie, accelerare, și se înscria în buna tradiție sovietică. A venit, însă, catastrofa de la Cernobîl care reprezintă un moment de cotitură pentru administrația Gorbaciov.

După Cernobîl, noul secretar general lansează perestroika, restructurare, și glasnost, transparență, reforme care vor schimba destinul Uniunii Sovietice și vor duce foarte curând la prăbușirea comunismului. Intenția lui Gorbaciov era să reformeze sistemul sovietic, să dea un nou impuls economiei, politicii, societății, ideologiei, nicidecum să se îndepărteze radical de ele sau să le distrugă.

Da, au avut loc procese istorice fundamentale nu pentru că secretarul general le-ar fi dorit, cu atât mai puțin că ar fi avut un program articulat de reforme, ci pentru că a scăpat lucrurile de sub control. El începe în 1985 cu uskorenie, și nu obține nimic. Ridică miza la perestroika și glasnost și după doi ani, situația economică e și mai dificilă, reformele bat pasul pe loc, Uniunea Sovietică se afundă tot mai adânc în criză.

În vara lui 1988, la Conferința al XIX-a a PCUS, Gorbaciov propune democratizarea, sperând că va controla acest proces. Însă, în curând, la primele alegeri libere, de la începutul anului 1989, garnitura de lideri sovietici ai Biroului Politic a realizat că nomenklatura de partid e prima victimă într-un scrutin electoral. Ar fi dorit să oprească trenul istoriei, dar nu mai avea cum.

Câtă vreme a condus locomotiva, Gorbaciov a avut grijă să nu treacă linia roșie, insistând pe faptul că socialismul este reformabil și că nu trebuie renunțat la idealul comunist. Până în 1989, una dintre lozincile favorite ale Kremlinului este nazad k Leninu, înapoi la Lenin.

Numai că acum, maneta din locomotivă era disputată de liderii opoziției democratice, Andrei Saharov și Boris Elțin, care băgau cărbuni în cazane, în speranța că vor scoate reformele din unghiul mort în care fuseseră abandonate. Din vara 1989, Gorbaciov începe să piardă treptat poziția de lider al taberei reformatoare. Va sfârși prin a se înconjura de aripa stalinistă a partidului, de conservatorii care au dat puciul din august 1991.

Gorbaciov, nu e nici pe departe o figură atât de luminoasă. Nu trebuie să uităm că a trimis tancuri împotriva populației civile la Tbilisi, în aprilie 1989, Vilnius, ianuarie 1991, operațiuni soldate cu morți și răniți.

Da, Occidentul a fost entuziasmat. Pe bună dreptate, era primul lider sovietic cu care te puteai așeza la masă, fără să-și bage cotul în ciorbă. Era un om educat, avea două licențe, drept și agricultură, nu bea, nu citea de pe foi, putea vorbi liber. Raisa Gorbaciova, cu un doctorat în filosofie, era prima soție de secretar general care participa la dineuri și vizite în străinătate. În comparație cu familiile lui Nikita Hrușciov sau Leonid Brejnev, Raisa și Mihail Gorbaciov arătau ca și când ar fi venit de pe altă planetă.

Contributors: Cum se explică prăbușirea blocului comunist? Ce rol a jucat Gorbaciov?

Armand Goșu: Ultimii ani în România lui Nicolae Ceaușescu erau cu adevărat siniștri. Eram student la istorie, la București și urmăream cu sufletul la gură postul de Radio Europa Liberă care prezenta entuziasmant reformele din Uniunea Sovietică. Ascultam reportaje despre masa rotundă din Polonia, despre fuga est-germanilor prin Ungaria și Austria în Germania Federală, despre prăbușirea Zidului Berlinului.

Toate acestea au fost posibile pentru că Gorbaciov a renunțat oficial, în vara 1989, la Doctrina Brejnev, potrivit căreia Moscova intervine militar acolo unde regimul comunist este amenințat. Fără cârja sovietică, fără amenințarea intervenției armatei sovietice în sprijinul regimurilor comuniste, acestea s-au prăbușit unul după altul, ca un castel din cărți de joc.

Era inevitabilă această prăbușire? Da, cu siguranță. Dar ea putea să capete aspectul unui lung și chinuitor proces, cu multe victime, care nu se știe când s-ar fi încheiat. Deci, din acest motiv, generația mea are de ce să-i fie recunoscătoare lui Gorbaciov. Ne-a dat înapoi viața, pe care orice regim comunist ți-o confisca la naștere.

Contributors: Era simpatizat de occidentali. În Germania multă vreme a existat un fel de cult pentru Gorby. Rușii însă, cei mai mulți, l-au detestat. De unde această percepție negativă în fosta Uniune Sovietică?

Armand Goșu: Cu Germania a avut o relație specială timp de decenii după ce a părăsit fotoliul de la Kremlin. Gorbaciov a avut o contribuție majoră la prăbușirea Zidului Berlinului și la unificarea Germaniei. E imposibil să negi asta. Documentele de arhivă confirmă această teză, iar cele mai recente cercetări – o amintesc aici pe Mary Sarotte – pun în lumină detalii pe care puțini le bănuiau.

Acum, de ce-l detestă rușii? Unii, mai ales intelighenția rusă, pentru că n-a fost suficient de reformator, și-a consumat timpul și energia în lupte sterile pentru putere, în jocuri de aparatcik comunist, în loc să treacă la terapia de șoc. Alții, cei care se consideră perdanții tranziției, mânați de o nostalgie după o Uniune Sovietică ideală, care n-a existat decât în imaginația lor, l-au acuzat de destrămarea Uniunii Sovietice și pierderea Războiului Rece.

Contributors: Această opinie este împărtășită și de Kremlin, de vreme ce presa internațională scrie că Gorbaciov nu va avea parte de funeralii de stat, ci va fi înmormântat discret alături de soția sa, Raisa. Ca sa comparam lucrurile: acum câteva zile, Daria Dughina, o obscură propagandistă, până la urmă, a avut parte de funeralii de stat. Cum se explică asta?

Armand Goșu: Actuala elită din jurul lui Putin e formată din foști ofițeri KGB, Miliție, din Armata sovietică. Acești oameni îl detestă pe Gorbaciov, și-l consideră vinovat de prăbușirea Uniunii Sovietice. Pentru ei, Gorbaciov e un trădător. Ei nu pricep subtilități precum criza sistemică a Uniunii Sovietice, criza tehnologică, impasul economic în care se afla URSS, criza ideologică… Pentru ei, Gorbaciov e groparul unei super-puteri.

La fel de mult l-au detestat și pe Boris Elțin. Norocul, dacă se poate spune așa, al lui Elțin este că a murit la timp, în primăvara 2007. Mai multe surse vorbesc de garanții pe care Putin, odată cu transferul de putere, le-a oferit membrilor familiei Elțin. Garanții care văd că sunt valabile și astăzi. Adică nu pot fi anchetați și judecați pentru acțiuni din trecut. De asta, Elțin a avut parte de funeralii de stat.

Cu Daria Dughina, totul ține de context. Dacă Putin ar fi refuzat funeraliile pentru Dughina ar fi riscat să deschidă un conflict cu gruparea radicalilor care cer mobilizarea generală și ștergerea Ucrainei de pe fața pământului. Oricum, e foarte stranie toată această istorie cu moartea Dariei Dughina. Nu cred că ucrainenii au fost implicați, în vreun fel. Pare o răfuială între diferitele turnuri ale Kremlinului, cum zic rușii, adică între diferitele structuri de forță care luptă pentru putere și influență.

Contributors: Luni, 29 august, a început mult-așteptata contra-ofensivă ucraineană pentru eliberarea regiunii Herson. Începe o nouă fază a războiului din acest moment?

Armand Goșu: Ea a început de fapt de câteva săptămâni, odată cu preluarea de către ucraineni a inițiativei în teatrul de operațiuni. Încă de la începutul lunii august, ucrainenii au pregătit terenul pentru contra-ofensiva din Herson. Rușii au încercat să amâne acest moment, printr-o ofensivă în direcția Mykolaiv, care însă a eșuat.

În ultimele săptămâni rușii și-au consolidat pozițiile în dreapta Niprului. Armata a 49-a a Districtului Militar Sud a fost întărită cu resturile Armatei 35 din Districtul Militar Est. Numai că unitățile sunt incomplete, prost înarmate și depind de livrările de muniție și carburant care se fac pe un pod de pontoane, construit sub podul Antonovski, care a fost lovit de HIMARS.

Podul Antonovski este extrem de important, rușii au încercat să-l repare, dar au eșuat. Meșterul Manole… ce lipeau rușii ziua, stricau ucrainenii noaptea. Sunt lovituri chirurgicale. Pe pod încă trec automobile ușoare. Podul este construit în dreptul orașului Herson.

La începutul lunii august, câteva mari unități rusești au fost luate din Donbass și aduse în regiunea Herson, pentru a ține capul de pod din dreapta Niprului. Acolo sunt acum între 20 și 25.000 de militari ruși.

Din puținele informații din teatrul de operațiuni, impresia mea, repet impresie, n-am nici un fel de informații clare, este că ucrainenii vor să prindă într-un clește aceste trupe, între Nipru la est și râul Inculeț la nord.

Rușii nu au cum să se mai retragă, podurile au fost distruse, Niprul este lat, greu de trecut înot. Muniție și combustibil nu mai au cum să-și procure, nu le pot teleporta. Avioanele de asalt și bombardierele care susțineau aceste trupe și care decolau din Crimeea au fost distruse la Saki, lângă Ievpatoria, și Balbek, la Sevastopol.

Principala necunoscută în ecuația bătăliei de la Herson rămâne Corpul 3 de armate care înaintează din Rusia spre Ucraina. Nu știu în ce teatru de operațiuni va merge, în Donețk ca să dea un impuls ofensivei leșinate a rușilor de la Kramatorsk și Slaviansk, sau va merge să întărească apărarea Hersonului și chiar să reia ofensiva spre Mykolaiv și Odesa. Vorbim despre o grupare importantă, undeva … peste 15.000 militari, majoritatea voluntari, nu se știe cât de bine antrenați și echipați.

Urmează bătălia pentru eliberarea Hersonului. Va fi de durată? Cât de tare atîrnă soarta războiului de această bătălie?

Armand Goșu: Ar putea să dureze câteva săptămâni, iar ucrainenii par foarte bine pregătiți și au șanse s-o câștige. În plus, par mai motivați decât rușii. Nu va fi la fel ca asediul Mariupol, ucrainenii se comportă diferit acum în teatrul de operațiuni. Ei evită să bombardeze locuințe, clădirile de instituții, infrastructura, spunând – pe bună dreptate – că este avuția lor națională. Luni au rupt prima linie de apărare rusească. Dar mai sunt alte două linii de apărare.

În primele trei zile, ucrainenii au atacat din patru direcții, cea principală fiind la vest de Herson, acolo unde au avansat cel mai mult. Sunt comentatori militari care afirmă, însă, că lovitura principala va veni din direcția râului Inculeț.

Deocamdată sunt foarte puține informații, abia dacă rușii au recunoscut că au loc lupte în regiunea Herson. Amintiți-vă, în dimineața zilei de luni, apoi după prânz, au negat categoric începerea contra-ofensivei ucrainene.

Ca să răspund la întrebare…. Da, o victorie ucraineană ar putea reprezenta o lovitură majoră pentru Putin. Pierderea bătăliei pentru Herson va fi o înfrângere evidentă, oricât ar încerca aparatul de propagandă din slujba Kremlinului să nege evidențele. Contractul social între Putin și poporul rus prevede că el livrează victorii militare, reface statutul Rusiei de mare putere pe arena internațională. De vreme ce Putin nu mai e victorios, ce rost mai are ca rușii să accepte să-și trimită copiii la război și privațiunile de pe urma sancțiunilor economice?!

O înfrângere la Herson l-ar putea obliga pe Putin să facă mobilizare generală, iar riscul atunci extinderii unor proteste sociale crește exponențial. Și de aceste proteste ar putea profita diferite grupări din cadrul elitei ruse, nemulțumite de evoluția războiului pentru a-l îndepărta pe Putin de la putere. Citeste continuarea pe Contributors.ro