Sari direct la conținut

Două tinere s-au răsturnat în pădure cu un ATV care nu era asigurat RCA: Cine plătește daunele într-un astfel de caz

HotNews.ro
ATV in padure, Foto: Standret / Dreamstime.com
ATV in padure, Foto: Standret / Dreamstime.com

​O plimbare cu ATV-uri s-a terminat prost pentru două tinere care au închiriat un astfel de vehicul în primăvara anului 2015, în condițiile în care cea care conducea s-a depărtat de la drumul forestier și într-o pantă abruptă s-a răsturnat cu vehiculul, care nu era asigurat RCA, prinzând-o pe prietena sa sub caroserie. Tânăra rănită a cerut în instanță atât daune materiale, cât și morale.

Cazul este prezentat pe larg în jurisprudența Curții de Apel Suceava, care a decis în vara anului 2019 să schimbe parțial sențința dată cu un an în urmă, de prima instanță sesizată, Tribunalul Suceava.

Cazul este relevant deoarece arată ce se poate întâmpla când ești accidentat de un autovehicul care nu este asigurat RCA și prin urmare daunele materiale, vătămările corporale ori daunele morale nu mai pot fi cerute unui asigurător.

Potrivit legii, atunci când cineva face un accident cu un vehicul sau tramvai care nu are asigurare RCA, păgubiții pot primi despăgubiri atât pentru daune materiale, cât și pentru vătămarea integrității corporale sau sănătății ori pentru deces de la Biroul Asigurătorilor Auto din România (fost Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii – FPVS).

În realitate, lucrurile nu sunt însă atât de simple, așa cum arată speța din acest dosar.

Prima instanță a decis că singura care răspunde este tânăra care a condus ATV-ul

Tânăra rănită, care lucra în industria de modeling, a suferit în urma accidentului un politraumatism cu fractură cominutivă în zona pubiană și o entorsă mediotarsiană dreaptă, care au necesitat aproximativ 3 luni de îngrijiri medicale.

  • „În data de 14.04.2015, reclamanta A. împreună cu pârâta C. şi alte două persoane au închiriat două ATV-uri de la pârâta B. SRL, ATV-uri parcate în vecinătatea Mănăstirii D., cu intenţia de a se plimba în zonă. Reclamanta a însoţit-o pe pârâtă pe ATV-ul condus de aceasta din urmă.
  • Acestea au urcat pe un drum forestier şi, în vecinătatea cantonului silvic E., au părăsit drumul forestier.
  • În afara drumului forestier, pârâta C. a încercat să urce o pantă iar în momentul urcuşului ATV-ul s-a răsturnat şi a prins-o pe reclamantă sub caroseria sa.”, se arată în decizia Tribunalului Suceava.

Această primă instanță a decis că tânăra rănită ar trebui să primească despăgubiri în valoare de 75.000 de lei ca daune morale și încă aproape 8.000 de lei daune materiale (sumă redusă de la peste 40.000 de lei prejudicii materiale solicitate de reclamantă).

Interesant este că Tribunalul Suceava a decis că singura care trebuie să plătească aceste despăgubiri este tânăra care a condus ATV-ul.

Prima instanța a considerat că nu sunt responsabile pentru plata acestor daune nici BAAR și nici firma care deținea și a închiriat ATV-ul, deși acesta nu avea o asigurare RCA așa cum cere legea.

Cum au scăpat BAAR și firma care a închiriat ATV-ul fără RCA de plata despăgubirilor în primă instanță

Tribunalul Suceava a considerat că obligația Biroului Asigurătorilor Auto (BAAR) de acordare a despăgubirilor este condiţionată, în primul rând, de producerea unui „accident de vehicule”, făcând apoi trimitere la legislația privind circulația pe drumurile publice.

  • „În lipsa unui sens tehnic, autonom, pentru noţiunea de „accident de vehicule” în actele normative referitoare la atribuţiile pârâtului BAAR, singura raportare care se impune în cauză în vederea determinării sensului acestei sintagme este raportarea la dispoziţiile art. 75 din OUG nr. 195/2002 – dispoziţii, de altfel, invocate de către reclamantă.
  • În cauză, în evenimentul din 14.04.2015 a fost implicat un vehicul în mişcare, evenimentul s-a soldat cu rănirea cel puţin a unei persoane, însă nici nu s-a produs pe un drum public şi nici nu şi-a avut originea într-un drum public (potrivit art. 6 pct. 14 din OUG nr. 195/2002, drum public fiind orice cale de comunicaţie terestră, cu excepţia căilor ferate, special amenajată pentru traficul pietonal sau rutier, deschisă circulaţiei publice.)
  • Faptul că evenimentul nu a avut loc pe un drum public este evident, acesta având loc la o oarecare distanţă de un drum forestier. În ceea ce priveşte ipoteza originii evenimentului într-un drum public, nici aceasta nu a fost primită, câtă vreme simpla deplasare anterioară pe un drum public nu are semnificaţia originii evenimentului într-un drum public.”, a argumentat Tribunalul.

În privința firmei B. SRL care deținea ATV-ul, Tribunalul Suceava a decis că deși aceasta a nesocotit obligația legală de a face RCA vehiculului închiriat, nu a acesta a fost faptul ilicit care să fi cauzat prejudiciul a cărui reparare o pretinde reclamanta.

  • „Între omisiunea încheierii poliţei de asigurare RCA şi prejudiciul suferit de reclamantă (atât sub aspect material, cât şi sub aspect moral) nu există raport de cauzalitate. Totodată, prima instanţa a reţinut că nu este incidentă în cauză nici o formă de răspundere pentru fapta altuia (la care face referire art. 1349 alin. 3 din Codul civil), câtă vreme între pârâta C. şi pârâta B. SRL nu există un raport de prepuşenie de natură a contura responsabilitatea pârâtei care a închiriat ATV-ul.
  • Pârâta B. SRL, care a închiriat ATV-ul în cauză, în temeiul acestei convenţii nu a exercitat în vreun fel direcţia, supravegherea şi controlul asupra pârâtei C. cu prilejul deplasării acesteia cu ATV-ul închiriat.”, se arată în decizia Tribunalului.

Raportul de prepușenie este raportul juridic care apare în baza unui contract de prestări servicii. Spre exemplu, dacă autorul unui accident rutier este șoferul unui camion care transportă marfa pentru o firmă la care e angajat, păgubitul RCA se poate îndrepta fie împotriva șoferului, fie firmei la care este acesta angajat, pentru a-și recupera prejudiciul.

Instanța superioară a decis că și BAAR e bun de plată

Decizia Tribunalului Suceava a fost contestată atât de pârâta care a produs accidentului, cât și de reclamanta rănită, care a solicitat plata unor daune materiale și morale mai mari de peste 180.000 de lei.

Instanța superioară care a judecat acest dosar a fost Curtea de Apel Suceava și în cadrul procesului au depus întâmpinări atât BAAR cât și firma care deținea ATV-ul fără RCA.

Biroul Asigurătorilor Auto a susținut că un astfel de accident nu poate fi încadrat în categoria accidentelor de circulaţie.

  • „Evenimentul a avut loc, potrivit referatului cu propunere de clasare al IPJ ”pe o păşune situată în vecinătatea cantonului silvic E.”, iar organele de poliţie nu au înregistrat acest eveniment ca accident circulaţie şi nu au efectuat cercetări sub acest aspect întrucât acesta nu a avut loc pe un drum public.
  • Accidentul nu a avut loc pe drumurile publice, astfel că în mod normal nu ar fi trebuit încadrat în categoria accidentelor rutiere, neimpunându-se constatarea garanţiei BAAR (FPVS) pentru despăgubirea reclamantei.”, a susținut BAAR.

Cum a motivat Curtea că BAAR să plătească în solidar

Curtea de apel Suceava a considerat că prima instanță a procedat în mod nelegal raportându-se la noţiunea de ”accident de circulaţie”, aşa cum este definită de OUG nr. 195/2002, întrucât această reglementare vizează doar circulaţia pe drumurile publice.

Curtea de apel a susținut că trebuie luată în calcul legislația secundară, respectiv normele privind BAAR dintr-un ordin al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF):

  • „Este adevărat că nu există o definiţie legală a noţiunii de ”accident de vehicule”, însă în această situaţie trebuie avut în vedere înţelesul pe care acest termen îl are în vorbirea obişnuită, adică de eveniment imprevizibil în care este implicat cel puţin un autovehicul şi în urma căruia au rezultat vătămarea corporală sau decesul uneia sau mai multor persoane, ori pagube materiale.
  • Instanţa de fond a procedat în mod nelegal raportându-se la noţiunea de ”accident de circulaţie”, aşa cum este definită de OUG nr. 195/2002, întrucât această reglementare vizează doar circulaţia pe drumurile publice.
  • Or, din moment ce textul legal nu limitează răspunderea FPVS la accidentele produse pe drumurile publice, ci se referă în general la accidente de vehicule, interpretul acestui text nu poate adăuga alte condiţii neprevăzute de legiuitor.
  • Această concluzie este confirmată de dispoziţiile art. 26 alin. 2 din Norma ASF nr. 23/2014, în vigoare la data accidentului, potrivit cărora: ”Indiferent de locul în care s-a produs accidentul de vehicul pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulaţiei publice, în incinte şi în orice alte locuri, atât în timpul deplasării, cât şi în timpul staţionării vehiculului asigurat, asigurătorul RCA acordă despăgubiri până la limita de despăgubire prevăzută în poliţa de asigurare RCA”.
  • Prin urmare, întrucât FPVS (ulterior BAAR) răspunde în cazul în care autovehiculul care a produs accidentul nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, deşi legea prevede obligativitatea asigurării, aceasta va răspunde ca întindere în aceleaşi condiţii ca şi asiguratorul RCA.”, se arată în decizia Curții.

Pentru aceste motive, Curtea a decis că BAAR va fi obligat în solidar cu tânăra care a provocat accidentul la plata daunelor morale, materiale şi a cheltuielilor de judecată.

Pentru alte cazuri reale de daune RCA citește și:

Sursa foto: Standret / Dreamstime.com

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro