Reforma Fiscala, “Statul Paralel” – asa ceva nu exista / Ministrul Educatiei imi aminteste de Marian Vanghelie, citind meniul de Revelion – interviu cu Decanul Facultatii de Litere Bucuresti, Emil Ionescu

​Limba romana folosita toxic da Statul Paralel si “Reforme” precum cea Fiscala sau a Justitiei. De ce? Sunt cuvinte fara acoperire in realitate. Asta-i limba folosita ideologic si, nesanctionata la timp, poate conduce la totalitarism. Precum in comunism sau in Ungaria de astazi. O alta lectie venita din partea lui Emil Ionescu, Decanul de la Litere Bucuresti se refera la limba romana, prost vorbita. Ministrii se ascund in spatele emotiei. In fapt, e o crunta incompetenta lingvistica. Crezand in statul lor paralel, in propria minciuna, si fiind incapabili sa foloseasca adecvat limba romana, ministrii nu pot conduce adecvat o Romanie. Este Perspektiva profesorului si decanului Emil Ionescu.

Ne-am dori sa nu avem greseli de exprimare, mai ales in spatiul public

Reporter: Gafe sau greseli intentionate? Cum se pot numi aceste stalciri ale limbii romane, iata, venite din partea unor lideri importanti, politici publice, in orice caz?

Emil Ionescu: Ele sunt gafe pentru ca situatia in care sunt ei acum ar fi bine sa nu se fi intamplat. Gafele sunt indezirabile. Greselile de limba pot fi incadrate drept “gafe” in sensul acesta: ne-am dori, exact ca in cazul gafelor, ca ele sa nu se intample. Tot asa cum sunt de evitat gafele, ne-am dori sa nu avem greseli de exprimare, mai ales in spatiul public. In partea a doua, mai ales daca e vorba despre intentie, nu cred. Cand vad ca unii dintre studentii mei nu raspund cum trebuie la intrebari, le spun asa, glumind: “Parintii dumitale stie?” Ei rad, isi dau seama ca au gresit

Reporter: Cine face greseli cu intentie?

Emil Ionescu: Greselile cu intentie se fac in anumite medii, in niciun caz in medii publice, le faci cu prietenii, iar prin asta ce faci? Introduci o unda de ironie. Daca eu vorbesc cu prietenii mei in dezacorduri, eu vreau, in fapt, sa ironizez un stil, o persoana, un mod de exprimare curent, iar ei inteleg ca este vorba despre un joc – iata greseala cu intentie. Dau un exemplu. Cand vad ca unii dintre studentii mei nu raspund cum trebuie la intrebari, le spun asa, glumind: “Parintii dumitale stie?” Ei rad, isi dau seama ca profesorul ia in deradere un mod de exprimare. Pentru ca multi sunt aceia care spun asa, ii auzi vorbind asa. Greseala cu intentie este, in general, facuta de cineva cultivat care urmareste sa compromita prin repetitie, prin ironie, anumite greseli pe care le aud in spatiul public.

Ministrul Educatiei in audieri? M-a facut sa ma gandesc la felul in care citea meniul de Revelion Vanghelie

Reporter: Emotii? Pot motiva greselile de limba? Iata, actualul ministru al Educatiei asa si-a motivate greselile. Limba romana poate fi vorbita cu emotii, dar gresit?

Emil Ionescu: Da, oamenii pot face greseli de exprimare din pricina emotiei. Sigur. Numai ca exista o deosebire intre greselile pe care le faci din cauza emotiei si greselile pe care le faci din cauza nestiintei de a vorbi. Anume, cei care fac greseli din cauza emotiei, pot fi identificati prin faptul ca ei revin si reformuleaza. Oricui i se poate intampla sa faca o greseala intr-un mediu nefamiliar, din cauza emotiei. Insa atunci, daca persoana este cultivata, daca are cunostinte de limba, ea revine. Poti sa faci un dezacord, dar revii asupra dezacordului. Lumea isi da seama ca te-ai controlat. Aici este diferenta cruciala dintre greselile facute din cauza emotiilor, de catre o persoana care stapaneste regulile de exprimare si o persoana care nu le stapaneste. Cand nu stapanesti limba, nu revii asupra greselii. Eu l-am vazut pe actualul ministru al Educatiei in comisia de invatamant, la audieri, cand nu putea sa spuna cuvantul “metodologie”. Eu nu-l acuz ca n-o fi stiind ce e cu acest cuvant, dar m-a surprins faptul ca a pronuntat gresit cuvantul, dar n-a revenit asupra lui, desi avea un document din care citea. Acel domn m-a facut sa ma gandesc la felul in care citea meniul de Revelion Marian Vanghelie. Vanghelie citea fara sa inteleaga ce citeste. Neintelegand ce citea, nu se straduia sa revina pentru a corecta o greseala, pentru ca el oricum nu stia sa citeasca. Nu vreau sa spun despre domnul acesta de la Educatie acelasi lucru, dar m-a surprins sa vad ca un cuvant banal, un cuvant din administratie, cu care bag seama ca s-a intalnit de atatea ori, ei, el n-a putut citi corect acest cuvant. Nici macar nu si-a refacut exprimarea, cel putin asta am vazut eu la televizor.

Partidul Comunist a vorbit prost romaneste. I-a indemnat pe oamenii muncii sa vorbeasca prost romaneste. Astazi exista o cotinuitate.

Reporter: Te nasti intr-o limba, o dobandesti prin educatie. Cum se intampla in cazurile astea, pe unde se pierde educatia, ce-ai invatat in cei sapte ani de-acasa, daca ajungi in astfel de pozitii, nu vorbesc doar despre ministru, e o generalizata stalcire a limbii la varful puterii? Ce s-a intamplat in cei 27 de ani in educatie si ce inseamna limba romana in tot parcursul asta?

Emil Ionescu: Eu nu as pune 1989 ca linie de demarcatie. Ce-a fost pana comparative cu ce-a fost dupa. Eu, cu experienta pe care o are orice vorbitor si-n plus cu experienta de profesor de limba romana, sunt curios sa ascult cum vorbesc oamenii in jurul meu. Eu, cel putin, asa sunt. Fac o paranteza. Mie de aia imi place transportul in comun. Aud oamenii cum vorbesc. Daca mi se intampla sa merg cu trenul, ascult oamenii cum vorbesc. Sunt curios cum vorbesc. Acum ma intorc, inchid paranteza. Nu se vorbea mai bine inainte de 1989, in mod mediu. Romana nu era mai buna inainte de 1989 decat este astazi. N-am sa uit niciodata la ce schingiuiri era supusa limba romana cand veneau responsabilii de partid in scoli. Eu am fost profesor de limba romana zece ani. Aveam vizite de la sectorul de partid. N-am sa uit cat schingiuiau acesti indivizi limba romana. Era o practica generalizata. Nu era numai limba de lemn, era o limba de oameni neinstruiti. N-am sa uit sedintele din mediul profesional in care ma gaseam. Acolo, de asemenea, se vorbea prost. Deci nu as spune ca in 1989 a fost o ruptura. Partidul Comunist a vorbit prost romaneste

Reporter: Ce se-ntampla acum?

Emil Ionescu: Din cauza faptului ca dispunem de o presa care isi baga nasul peste tot, reflectoarele sunt puse pe lucruri care altadata nu puteam fi aduse la cunostinta marelui public. Astazi un dezacord ajunge imediat la urechile publicului. Nu se intampla atunci asa. Ba mai mult. Ceausescu vorbea cu dezacorduri, dar cand se-ntampla de vedeai textul scris, desi tu auzisesi textul vorbit al lui Ceausescu, vedeai, ca textul scris era altfel decat auzisesi tu. Ceea ce auzeai nu exista in textul scris, era numai ce voia partidul, iar partidul avea grija, prin sectia de presa, sa pieptene greselile de limba ale lui Ceausescu. Partidul Comunist a vorbit prost romaneste. I-a indemnat pe oamenii muncii sa vorbeasca prost romaneste. Exista o cotinuitate. Faptul ca am putut asculta interventii impecabile in limba romana, care vin din partea unor carturari, iata, de ce nu vorbim de limba romana frumoasa pe care o vorbeste si o utilizeaza in scris Gabriel Liiceanu? Sau de ce nu ne gandim, pentru ca tot a venit vorba de Gabriel Liiceanu, la frumoasele interviuri pe care le-a facut el cu Emil Cioran, unde Cioran vorbeste o romana interbelica minunata? Da, suntem inconjurati de tot felul de agramati in spatiul public, da, asa este. Dar avem si noi esantioanele noastre de limba romana autentica, elevata, corecta, expresiva. Despre astea vorbim mai putin. E pacat. Trebuie sa vorbim despre ele.

Ministrul Educatiei-atitudine ingalata

Reporter: Se vorbeste despre limba ca despre un instrument de comunicare, dar si de cunoastere. Un om care vorbeste in acest fel, stalcit, are un orizont mai mare al cunoasterii, are vreo legatura limba cu orizontul cunoasterii?

Emil Ionescu: Eu zic ca lucrurile pe care le poti exprima bine, corect si clar sunt, implicit, o dovada din partea ta ca te poti raporta clar si corect la lucrurile despre care vorbesti. Iarasi ma intorc la exemplul actualului ministru al Educatiei. Intr-o scurta interventie catre presa se vedea ca si-ar fi dorit din tot sufletul sa apere cu mai multa vigoare plagiatul. Se vedea, in acelasi timp, ca nu putea s-o faca pana la capat, astfel ca se oprea la mijlocul drumului, intre o atitudine si cealalta. Iata ceea ce eu as numi o atitudine „ingalata , pentru ca din tonul si exprimarea personajului, rezulta o incertitudine. Pe de o parte, si-ar fi dorit sa spuna ceva categoric, pe de alta parte, nu indraznea sa spuna. Vedeti, cand iti asumi lucrurile astea, atitudinea iti face, intr-un fel, cinste. Marturisesc, cel putin, o anumita sinceritate, pe care, desigur, unii o vor califica drept cinism. Poate ca-i mai bine sa spui: “Eu sunt hotarat sa-i apar pe cei care-s acuzati de plagiat!” Desigur, ar fi o proba de cinism, dar macar am sti ce jucam. Acest exemplu arata ca atunci cand stapanesti regulile de claritate in exprimare, ele transmit atitudinea pe care o ai fata de lucrurile despre care vorbesti.

Daca nu stii sa stapanesti limba, limba te vorbeste

Reporter: Limba te tradeaza. Cand comunici un anumit lucru, iar in capul tau e incert, esti tradat. Emil Ionescu: Este o vorba romaneasca extraordinar de frumoasa si expresiva: “Vorbeste gura fara el”. Cand vorbeste gura fara tine inseamna ca, de fapt, tu nu mai contribui, ai intrat intr-un discurs care nu mai este al tau decat prin faptul ca pleaca de la tine. Tu nu-l mai poti controla. Asta se intampla cu lipsa de cultura lingvistica. Intr-adevar, ajunge limba sa te vorbeasca pe tine. Nu stiu daca te mai tradeaza atunci, pentru ca tu nu mai detii controlul. Pe eroii lui Caragiale nu-i tradeaza limba. Limba ii vorbeste. Acolo este limba care ii vorbeste. Sa ne gandim la memorabilul discurs al lui Catavencu. Doamne, ce discurs! Este deasupra oricarei imagini pe care ne-o putem forma despre incoerenta. Este incoerenta in stare pura. Masuram ce se intampla astazi cu acel discurs. Este un etalon. Vedem cum se aproprie personajele noastre de acel tip de discurs al lui Catavencu.

Daca nu suntem atenti, limba creeaza lucruri care nu exista

Reporter: Limba creeaza realitati, cea prost vorbita sau bine vorbita? Cand vorbesti, vorbeste gura fara tine, e adevarat, nu vezi ca s-ar intampla lucruri.

Emil Ionescu: Limba a creat dintotdeauna realitati, dar depinde cum discutam despre aceste realitati create de limba. Au fost filozofi mari care au spus ca trebuie sa fim atenti la felul in care utilizam limba, pentru ca, daca nu suntem atenti, limba creeaza lucruri care nu exista. Este o poveste celebra in filozofia secolului al XX-lea. Dar nu la asa ceva ma gandesc cand spun ca limba creeaza realitati. Cred ca limba este silita, obligata sa creeze realitati atunci cand afirmatiile care se fac prin limba sunt in vadit dezacord cu realitatea. Cel care procedeaza asa este, de obicei, un ideolog. Numai un ideolog poate da atata credit afirmatiior pe care nu le putem verifica.

“Eu vorbesc asa pentru ca l-am auzit pe cutare vorbind la fel si cutare este un om invatat, din moment ce ajunge la televizor. Are si o anumita pozitie.”

Reporter: O limba prost vorbita creeaza realitati urate, rele, daunatoare? Daca eu vorbesc urat, in jurul meu se creeaza o perceptie, iar perceptia respectiva e o realitate? Si acea realitate poate sa fie toxica? Ce spun lingvistii?

Emil Ionescu: Depinde. Daca eu vorbesc prost si nu sunt sanctionat, e pagubos. As putea sa fiu sanctionat, popularizandu-se greseala mea si facandu-i pe oameni atenti la aceasta greseala, iar asta inseamna sa fiu discreditat din punct de vedere cultural, in fond. Daca nu sunt sanctionat, atunci greseala se poate propaga, mai ales ca o greseala care este facuta prin mass – media poate fi luata de catre cei necunoscatori ca model. Atunci ei si-ar putea insusi greseala. Ar spune cam asa: “Eu vorbesc asa pentru ca l-am auzit pe cutare vorbind la fel si cutare este un om invatat, din moment ce ajunge la televizor. Are si o anumita pozitie.” Aceasta este o cale prin care greselile se pot propaga si pot fi preluate de catre mai multi vorbitori. Eu as spune, in continuare, ca la un moment dat, totusi, greselile de acest tip ajung sa fie combatute fie prin scoala, fie prin alte institutii specializate, de pilda, emisiuni radio sau TV consacrate limbii romane. Asadar, n-as spune ca, automat, o asemenea situatie duce la raspandirea unei greseli de limba si la preluarea ei de catre vorbitori. Pentru ca vorbitorii pot fi influentati, la urma urmei, si de aceste emisiuni. Sau daca sunt scolari, poate ca scoala pune stavila unor asemenea greseli.

Folosirea ideologica a limbii inseamna cam asa: sa iei cateva propozitii care corespund puterii si sa le repeti neincetat. Exemplu: Statul paralel

Reporter: Sunt curios, ce-nseamna mai exact folosirea ideologica a limbii?

Emil Ionescu: Cand spun ca limba creeaza realitati, n-am in minte o asemenea situatie, ci am in minte folosirea ideologica a limbii, care a fost facuta in modernitate. Dar este clar ca exista o predilectie pentru folosirea ideologica a limbii de catre regimurile fie totalitare, fie autoritare. Un regim totalitar este, de pilda, cel pe care l-am lasat noi in urma. Un regim autoritar este cel pe care il vedem in Ungaria. Doamne-fereste, l-am putea vedea si la noi! Folosirea ideologica a limbii inseamna cam asa: sa iei cateva propozitii care corespund puterii si sa le repeti neincetat, intr-un vadit dezacord cu realitatea, cu speranta ca la un moment dat oamenii nu se vor mai obosi sa verifice daca asta este adevarul sau nu. Iata care este pericolul construirii unei realitati.

Mie de acest fapt imi este frica pentru ca avem semne destul de clare ca aceasta constructie artificiala a unei realitati prin folosirea ideologica a limbii are reverberatii pana in zilele noastre.

Sunt cliseele pe care noi le afirmam despre comunismul lui Ceausescu. De pilda, distrugerea unei minunate industrii. Dar s-a spus dintotdeauna ca avem o industrie extraordinara. De aceasta coloratura ideologica a limbii imi este teama, pentru ca ea produce realitatea cea mai periculoasa. Este efectiv o realitate pe care o doreste o ideologie, o realitate care nu are de-a face cu adevarul factual, cu ceea ce ni se intampla, o realitate care poate sa se insinueze foarte usor in mintile comode. Oamenii pot avea tentatia sa nu gandesca critic ceea ce aud.

Reporter: Mi-e gandul la formule de tipul “statul paralel”, “reforma fiscala”, “reforma juridica” care parca nu au nicio acoperire. Reforma fiscala, iata, e intoarsa pe dos. Reforma juridica pare un atac la statul de drept.

Emil Ionescu: Da, asa este. Eu nu sunt politolog, nu am cunostintele necesare pentru a demonta profesionist afirmatiile precum cele referitoare la “statul paralel” sau la necesitatea de a modifica legile justitiei, dar am acest sentiment de neincredere cand aud lucrurile acestea, pentru ca vad de la ce fel de persoane politice vin aceste afirmatii.

Reporter: Ma mai gandeam la o formula legata de vot. Aceste persoane, vorbind prost, au fost votate in comisii, nu numai ministrul Educatiei, dar si tot soiul de alti raisonneuri. Ce se intampla, cum poti sa-l acreditezi pe celalalt cand are dificultati vadite legate de limba?

Emil Ionescu: Intervin alti factori aici. Ceea ce conteaza in comisiile parlamentare este ceea ce a comandat partidul.

Reporter: Limba nu conteaza, poti sa treci de comisiile parlamentare fara probleme?

Emil Ionescu: Limba in comisiile parlamentare, pai cum sa conteze limba, de ce? Normal ca nu conteaza. Ceea ce conteaza in comisiile parlamentare este ceea ce a comandat partidul. Daca de la partid s-a spus: “Votatil pe X-ulescu”, o sa fie votat X-ulescu chiar daca el o sa-ti tranteasca sapte dezacorduri in zece propozitii. “Ei si, conteaza? Conteaza ca-i de-al nostru, e bun!”. N-am inteles nici pana in ziua de astazi de unde au venit aceste adeziuni entuziaste, pentru actualul ministru al educatiei, aceasta sustinere extraordinara si de la Targu – Jiu, de la Arad, Alba – Iulia. Ma intreb ce stiu acesti domni care il sustin atat de entuziast, iar unul ca mine nu stie. Ce-or fi stiind despre noul ministru al invatamantului?

Daca nu stii ce trebuie sa faci si sa le ceri oamenilor, dintr-o pozitie de conducere, asta are efecte manageriale rele

Reporter: Vorbeam ca limba poate sa creeze astfel de realitati, dar poti sa conduci prost? Se poate reflecta management-ul, metodologia conducerii prin limba?

Emil Ionescu: Da, sigur. Dau un exemplu. Poti sa conduci prost pentru ca nu stii cum sa dai ordine, nu stii ce sa le ceri oamenilor. Acestea sunt competente de comunicare. Daca nu stii ce trebuie sa faci si sa le ceri oamenilor, dintr-o pozitie de conducere, asta are efecte manageriale rele.

Reporter: Si, totusi, fracturarea relatiei dintre limba si realitate.

Emil Ionescu: Da, mai e ceva. Pe mine ma obsedeaza fracturarea relatiei dintre limba si realitate, fractura pe care ideologiile o provoaca deliberat. Am spus ca exista un pericol pentru cel care asculta si tot asculta aceleasi propozitii recitate de conducerea de partid, de conducerea de stat. Dar mai exista un pericol: pentru cei care emit aceste propozitii, pentru ca in interiorul acestor comunitati, cu vremea, ei ajung sa nu mai stie care-i adevarul. Nu numai ca ei vor sa-i prosteasca pe altii, ci de la un punct incolo se prostesc pe ei insisi. Eu am cunoscut, in privat, oameni (mult spus politici )– era o poveste de dinainte de ’89 – dar era o activista din industria socialista, cu care discutai in privat diverse lucruri si-ti dadeai seama ca nu mai era capabila sa ajunga la adevar. Ideologia pe care ea le-o propovaduia celorlalti, pentru ca era activista, se intorsese impotriva ei. Ajunsese s-o minta si pe ea, asa ca nu mai stia ce-i adevarul. In acest sens, este cea mai mare catastrofa din partea unui manager sa se foloseasca de lozincile pe care el le vinde populatiei, pentru ca e obligat sa le foloseasca, dar, cu timpul, i-ar trebui o tarie interioara nemaipomenita care sa-i spuna: “Acum minti! Acum minti! Adevarul este altul.”. Asa ceva nu poate exista. Atunci se va minti, la un moment dat, si pe el insusi. De aici rezulta, iarasi, consecinte catastrofale pentru manager. Pentru ca, daca pe baza unor afirmatii ale ideologiei tu iei decizii si urmaresti sa impingi lucrurile prin administratie intr-o anumita directie, care nu e ceruta de realitate, de fapte, atunci despre ce vorbim? Mai vorbim despre administratie? Nu. Vorbim despre falsificarea ideii de administratie. E rau. Deci, vedeti, cate lucruri se pot intampla din limba!