Pieces of a woman Netflix: Nașterea acasă are riscurile ei. Iar răzbunarea-i arma prostului Cronică film

Nașterea acasă și ieșirea din trauma unui act ratat. Există un trend social și iată replica lui artistică, “Pieces of a woman”. Există un trend social și are consecințele lui invizibile: “nasc acasă”, “fac totul natural”, “las bebelușul să-și aleagă ziua-ora, clipa”, “las bebelușul să intre direct în mediul microbian din casa în care va crește”. Consecințe pe care filmul le pune-n discuție. Cam ăsta e cercul de idei care definesc filmul Netflix, aflat pe primele locuri în popularitate. Filmul începe groaznic.

O femeie făcută bucăți, la propriu. Se chinuie să nască. Și o vedem plimbând un trup ba în pat, ba în cada de baie. Dar dincolo de plimbare, avem chinul, procesul, durerile facerii. Da, este desfășurat și filmat procesul de naștere. Totul natural, naturalist, filmat de aproape. Mărturisesc că n-am rezistat prea mult. Am dat forward filmul. Dar cine vrea să-și bage nasul în treburile astea o poate face. Eu am pus la acest moment punct. Nu am dus scena, ce să fac. N-am dus nașterea unui copil, nașterea aceasta. Greu de găsit un moment mai generos și mai înălțător al unei femei să dăruiască viață. Dar, recunosc eu n-am dus scena. N-am dus nașterea, plină de detalii carnale. N-am dus înălțarea. Am fost slab de suflet.

Ce avea? Detalii de om filmate de aproape, din intimitatea durerii.

Femeia devenea fiară, femeia devenea carne. Femeia devenea irațiune. M-a speriat totul și am dat forward.

Am intrat apoi într-un alt film. Al răzbunării.

Mi-am spus: Aha, deci, s-a întâmplat ceva și am pierdut. Filmul merge la fel de dur în mintea femeii care este „ciopârțită” de la naștere. Copilul murise la naștere. Sunt analizate motivele, clipele acestei nașteri. Moașa devenise “țap ispășitor”. Femeia capătă un nume, un chip. Este Martha (actrița: Vanessa Kirby).

Chirurgia pe trupul femeii se face acum pe creierul Marthei.

Ce faci când furia, neputința te înconjoară? Ce faci când cei dragi din jur îți alimentează furia și-ți dau o singură soluție: răzbunarea. Răzbună-te, Martha! spun mama, soțul, sora, lumea întreagă.

Martha tace. Tace atât de mult încât Tăcerea devine personaj. Regizorul Kornél Mundruczó filmează în detaliu „aventura” acestei tăceri. Vrem să vedem ce face, ce spune Tăcerea. Și tăcerea Marthei lasă lucrurile să treacă. Tăcerea “vorbește” despre lașitatea soțului, despre isteria și pofta de putere a mamei, despre răzbunare cu orice preț. Tăcerea, de fapt, caută pentru Martha un loc mai bun în care să-și reverse furia, răul, neputința.

Tăcerea „bântuie” în căutarea unei necesare vindecări a Marthei. Nu-l găsește decât greu. Nici procesul intentat moașei, care are vina ei, nu o vindecă. Din contră, îi alimentează Marthei vinovăția, neputința. Vorba aceea pare a fi reală: „Copilul de la groapă nu se mai întoarce”.

Nașterea naturală se încheie tragic. Răzbunarea se încheie și ea prost. Dar, în fapt, ne întreabă filmul, nu cumva tocmai ieșirea din logica asta act eșuat-răzbunare-țap ispășitor este vindecarea?

Martha își recunoaște deciziile sale, greșite sau nu.

Recunoaște că omenește este posibil să greșești.

Că-s limite în această naștere naturală, acasă.

Și că nu e nașterea naturală, așa cum se crede, un instrument universal.

Dar nici răzbunarea nu e panaceu universal pentru un suflet făcut bucăți.

Deci, nimic nu-i universal adevărat, nimic nu se aplică automat.

Filmul rupe cu această groaznică teroare a formulelor fixe de salvare omenească. Rupe cu trendurile astea care dau rețete de supraviețuire, dar care ne cretinizează. Filmul nu dă doi bani pe răzbunarea cu orice preț. Găsește, da, și de asta e bun, soluția aia grea, anevoioasă numită: hai să ne luăm seama, să raționăm. Putem un pic să gândim cu capul nostru? Putem, chiar dacă e traumatizant.

Recunosc la “carnea” schimonosită de durere n-am rezistat, dar la creierul “schimonosit” în căutarea soluțiilor, da, am zâmbit.