„Caia și Bejan. Călătorii”. Episodul 8: Povestea vinului și a turismului moldovenesc

​În această ediție a podcastului „Caia și Bejan. Călătorii” vorbim despre turismul moldovenesc și despre cel mai important argument în favoarea acestuia: vinurile. O istorie a turismului oenologic din Republica Moldova, care sunt cramele importante din această țară, cine sunt protagoniștii poveștilor de succes și multe altele.

Poți asculta episodul 8 din Hotnews Podcasts: „Caia și Bejan. Călătorii” și pe Spotify, Apple Podcasts, Google Podcasts, Breaker,Radio Public.

Dacă la începutul anului, moldovenii se așteptau la o creștere a turismului local cu cel puțin 10-15% față de anul trecut, pandemia COVID-19 a schimbat complet datele problemei. În acest moment, Moldova este închisă pentru turiștii străini. Cetățenii români, de exemplu, pot intra în această țară doar în anumite condiții strict enumerate de lege, în niciun caz în scopuri turistice.

În aceste condiții, tot ce pot face moldovenii este să se pregătească pentru relansarea turismului după pandemie, iar unul dintre pilonii de bază ai acestuia îl reprezintă turismul oenologic.

În această ediție a podcastului „Caia și Bejan. Călătorii” vorbim despre turismul moldovenesc și vom explica de ce acesta are toate șansele să-și revină după ridicarea restricțiilor de călătorie. De asemenea, povestim momentele importante care au făcut celebre vinurile și cramele din această țară și cine sunt protagoniștii acestor povești de succes.

Vinurile moldovenești și prohibiția

„Mergând puțin pe firul istoriei, acum mai bine de 10 ani, rușii le-au făcut un cadou moldovenilor: embargoul. Autoritățile de la Moscova au declarat că vinul moldovenesc nu-i bun nici de vopsit garduri, așa că l-au oprit de la a mai intra pe piață.

De fapt, treaba era așa: când rușii simțeau un ușor disconfort politic, pac, ziceau că vinu-i prost și nu mai poate fi vândut. Când nu, vinul era bun, intra pe piață.

A fost un șoc economic pentru Moldova, dar un șoc folosit deștept. Banii americani, românești, europeni și locali au început să fie folosiți pentru modernizarea industriei. Au apărut crame, branduri noi, conace, crame concept, iar pe infrastructura veche a statului s-a creat valoare. Acum moldovenii vând în UE, în SUA, în China, în Japonia, iar vinurile s-au schimbat, după piețe.

Dacă vreți să vedeți istoria asta cu ochii voștri, vă recomandăm să mergeți într-un loc idilic, bizar și amuzant în același timp: Cramele Brănești, deținute de Vasile Dulgher, care din tinerețe lucrează aici. Cramele sunt foarte mari, cu culoare subterane de intri cu camionul, sub o pădure de foioase foarte poetică, mai ales primăvara devreme.

Și povestea lor e foarte bună. Puțină lume știe la noi că în ’85, Gorbaciov ajuns la putere, se pune pe făcut o mini-prohibiție. Reduce suprafețele cultivate cu vie și pruni, reduce cantitățle de alcool produse, limitează distribuția și orele la care se puteau cumpăra băuturi. Gorbaciov dă inclusiv o lege prin care pedepsește cetățenii găsiți beți la serviciu sau pe stradă. Nu le-a convenit rușilor asta, iar Uniunea Sovietică a pierdut cam 100 de milioane de ruble.

Prohibițiile nu prea au succes. Și revenim la Brănești. Vasile Dulgher, actualul proprietar, un tinerel pe atunci, ajunge șef la întreprinderea moldovenească unde se făceau vagoane de vin pentru Moscova. Crama era a treia ca mărime din Moldova. În loc să taie viile și să pună lacăt pe crame, alege să îi păcălească pe secretarii de partid veniți din Siberia, cam habarniști de felul lor, ca orice secretari de partid respectabili, că o să facă suc de struguri din recoltă. Și face omul sucul, ba chiar îl pune și-n butoaie, și-acolo-l lasă.

Gorbaciov a ridicat prohibiția în 87. Și-atunci de la Brănești a ieșit pe piață sucul de struguri păstrat în butoaie. Ca să ne dăm seama de proporțiile producției, Brăneștiul a vândut cel mai mult într-un an 24 de milioane de sticle.

În 93 omul a preluat de la stat compania, iar în 2005 a trimis 6 milioane de sticle la ruși, sticle care n-au fost plătite nici în ziua de azi. Mi-a spus când am fost în vizită “mai bogați eram dacă nu munceam”.

N-aș crede, mai ales că Brăneștiul s-a extins și turistic. Spuneai că e un loc bizar. E, pentru că acolo e un restaurant numit Epoca de Piatră, făcut într-o veche mină. Are săli de degustare, nișe în pereți învelite în piei de zebră unde poți trage un pui de somn dacă te doboară vinul, mese de mâncat lângă niște vetre unde se trag niște focuri zdravene. Și planul e să facă și săli cu jacuzzi, blănuri și făclii.

Pentru continuarea poveștii, ascultă episodul 8 din podcastul „Caia și Bejan. Călătorii. Povestea vinului și a turismului moldovenesc”.