Firea: Cu Viorica Dăncilă am rezolvat în două sătămâni ce nu am rezolvat cu două guverne anterioare
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat vineri seara că relaţia cu Guvernul Dăncilă este una foarte bună, precizând că proiecte care au stagnat multă vreme, în timpul altor guvernări, cum ar fi cel al spitalului metropolitan din Bucureşti, au putut fi rezolvate în două săptămâni, scrie Agerpres.
„Mă bucur şi, har Domnului, că în acest moment, cu doamna prim-ministru Viorica Dăncilă am rezolvat în două săptămâni ce nu am rezolvat cu două guverne anterioare. Îmi pare rău să spun acest lucru şi chiar fostul prim-ministru, domnul Mihai Tudose, a recunoscut şi a declarat şi presei că a fost minţit de către unii miniştri, de către unii secretari de stat, intenţionat, care au blocat proiectele, nu doar cu spitalul (metropolitan, n.r.), au blocat proiectele Bucureştiului din motive unele profesionale, altele personale, altele care nu pot fi, pur şi simplu, explicate şi numite”, a spus Gabriela Firea într-o emisiune la Antena 3.
Întrebată dacă mai sunt blocaje în relaţia cu membrii Guvernului, primarul general al Capitalei a precizat că acum „este cu totul un alt stil de lucru”, apreciind, totodată, că există o altă preocupare în ceea ce priveşte proiectele care pot transforma, în bine, viaţa românilor.
„În acest moment colaborăm, eu spun, şi-mi e şi teamă aproape să spun cu toată gura, pentru că la ce experienţe negative am avut anul trecut…, practic, eu sunt la al patrulea guvern acum, ca primar general. Am lucrat pe timpul guvernului Cioloş, am lucrat ca primar general pe timpul guvernului Grindeanu, pe timpul guvernului Mihai Tudose şi acum, de departe – şi nu o spun pentru că este doamnă şi pentru că o consider nu doar colega, ci şi prietena mea – dar este cu totul un alt stil de lucru, o cu totul altă eficienţă a muncii şi, în primul rând, o cu totul altă preocupare pentru proiectele acestea care fac viaţa, într-adevăr, mai bună a românilor. În acest moment este o colaborare foarte bună”, a conchis Gabriela Firea.