Firea: Cu miniștrii am colaborat întotdeauna bine, sub ei sunt oameni care frânează proiectele Primăriei Capitalei
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat vineri că la nivelurile doi şi trei din ministere există persoane care „frânează” unele din proiectele Primăriei Capitalei, în favoarea unor „interese personale şi de grup”, potrivit Agerpres.
Edilul şef a dat ca exemplu dificultăţile pe care administraţia pe care o conduce le are privind proiectele centurii ocolitoare a Bucureştiului şi a metroului.
„Noi mergem în continuare, în ciuda tuturor blocajelor, de obicei de la nivelurile doi şi trei din ministere, pentru că, cu miniştrii, întotdeauna am colaborat bine, dar sub ei sunt oameni care frânează, care sunt în aceste instituţii de peste 20 de ani mulţi dintre ei şi care consideră că ministrul vine şi pleacă, dar că ei acolo stăpânesc şi, din nefericire, sunt transpartidici şi reprezintă – şi îmi măsor foarte bine cuvintele – interese, şi personale şi de grup. Aşa s-a întâmplat cu centura, aşa s-a întâmplat cu metroul. Toată lumea se întreabă de ce nişte aspecte atât de logice nu pot să fie rezolvate într-o formulă juridică, legală. Pentru că noi nu dorim decât legalitate, 100% legalitate. Şi cred că, în continuare, simt aşa că vor fi ceva blocaje, chiar dacă eu sunt optimistă şi am un dialog foarte bun cu domnul ministru al Transporturilor, cu domnul Şova”, a precizat Gabriela Firea, într-o emisiune la Antena 3.
În ceea ce priveşte transferul proiectului privind finalizarea centurii ocolitoare, primarul Capitalei a menţionat şi una din tacticile folosite, în opinia sa, de „oamenii de sub domnul ministru” Lucian Şova, respectiv înfiinţarea unui grup de lucru care să îi „adoarmă” ei vigilenţa.
„Bineînţeles, din minister (al Transporturilor n.r.), din CNAIR, (…) oameni care au spus: Am invitat-o pe doamna Firea la grupul de lucru, care poate să dureze şapte ani acest grup de lucru, pentru că îi adormim puţin vigilenţa, o anesteziem, dar noi facem ce trebuie. Noi ne ocupăm cu licitaţii, cu „băieţii deştepţi”, cu constructorii, noi ne vedem de treaba noastră. Pe doamna Firea o liniştim că o chemăm la grupul de lucru. Ca să vedeţi cum se lucrează”, a precizat Gabriela Firea.