Mihai Chirica: În anul Centenar este incalificabil să marginalizezi Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, unde s-au format personalităţile care au făurit România Mare
Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, susţine că decizia recentă a Ministrului Educaţiei de repartizare pe ţară a locurilor bugetate către instituţiile de învăţământ superior este profund nedreaptă şi de-a dreptul jignitoare pentru elita intelectuală a României, scrie News.ro. El spune că în anul Centenar este incalificabil să marginalizezi Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, unde s-au format personalităţile care au făurit România Mare.
„Decizia recentă a Ministrului Educaţiei de repartizare pe ţară a locurilor bugetate către instituţiile de învăţământ superior, act care a dezavantajat universităţile mari şi de prestigiu în folosul celor mici, mi se pare profund nedreaptă şi de-a dreptul jignitoare pentru elita intelectuală a României. În condiţiile în care sistemul educaţional, pe ansamblu, se afundă într-o criză acută, iar reformele responsabile şi inteligente lipsesc cu desăvârşire, este un act de inconştienţă să laşi cea mai veche universitate din ţară fără sute de locuri bugetate şi fără surse de finanţare vitale pentru menţinerea performanţei academice”, scrie Mihai Chirica pe pagina sa de Facebook.
În opinia sa, în anul Centenar este incalificabil să marginalizezi Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, o instituţie în care, la fel ca în marile universităţi din Bucureşti, Cluj-Napoca sau Timişoara, s-au format personalităţile care au făurit România Mare.
„Ca absolvent al Universităţii «Alexandru Ioan Cuza» şi ca primar, sunt alături de cadrele didactice, cercetătorii şi studenţii din universităţile româneşti în efortul lor de a convinge Ministerul Educaţiei să repare nedreptăţile săvârşite. Trebuie să luptăm împreună şi să rezistăm până la capăt pentru educaţia românească!”, încheie Chirica.
Studenţii Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi au intrat joi în grevă japoneză, pentru două zile, şi solicită Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN) reanalizarea alocării locurilor bugetate pentru anul universitar 2018-2019, ei alăturându-se astfel studenţilor din celelalte patru universităţi membre ale Consorţiului „Universitaria” care au recurs la acestă formă de protest.
Organizaţiile studenţilor Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” cer abrogarea Hotărârii de Guvern prin care s-a realizat actuala repartizare a locurilor bugetate, precum şi a actelor normative elaborate de Ministerul Educaţiei Naţionale care au creat situaţia actuală, publicarea de urgenţă a documentelor care au fundamentat controversata decizie a ministerului de resort şi realizarea unei ample dezbateri publice cu privire la modalitatea de distribuire a locurilor bugetate.
Studenţii mai cer realizarea unei noi alocări a cifrelor de şcolarizare, ţinând cont de cererea candidaţilor la admitere, de capacitatea de şcolarizare recomandată de ARACIS şi de performanţele academice rezultate, pe fiecare domeniu de studiu în parte şi „promovarea unor politici educaţionale coerente şi sustenabile pe termen mediu şi lung, care să fie rezultatul consultării tuturor actorilor implicaţi”.