CCR a respins sesizarea lui Iohannis pe Legea 304 privind Organizarea judiciară ca "neîntemeiată"
Curtea Constituțională a respins joi, cu majoritate de voturi, ca neîntemeiată, sesizarea președintelui Klaus Iohannis pe Legea 304/2004 privind Organizarea judiciară. Practic, pentru această lege nu mai există în prezent căi de atac, după ce a fost contestată în mai multe rânduri la CCR, iar parlamentul a respins luna trecută cererea de reexaminare.
„În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate și a constatat că Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară este constituțională, în raport de criticile formulate. Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Președintelui României,” afirmă Curtea, în comunicatul de presă.
Principala prevedere a legii este înființarea Secției speciale pentru investigarea magistraților în cadrul Parchetului General.