Ludovic Orban: „Cererea lui Marian Petrache pentru un Congres extrarodinar nu este împărtăşită de colegi"
Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni că solicitarea lui Marian Petrache de convocare unui congres extraordinar este una individuală. Orban a precizat că actuala conducere a PNL a tratat toți membrii la fel, făra a face discriminări. Președintele PNL, Ilfov Marian Petrache a cerut în ședința Biroului Executiv al partidului convocare unui congres extraodinar, nemulțumit de întâlnirea lui Vasile Blaga cu foștii democrați liberali.
„Această cerere este o cerere individuală a unui coleg de-al meu, care nu este împărtăşită de colegii mei. Pe sondajele de opinie din ianuarie 2017 PSD avea 54-55% în timp ce PNL avea 16-17. Astăzi între PNL şi PSD este o diferenţă de câteva procente iar acest lucru se datorează în cea mai mare parte conducerii legitim alese la congres (…) În ceea ce mă priveşte pe mine şi conducerea partidului, am tratat toţi membrii la fel, nu a existat niciun fel de discriminare între PNL şi această atitudine va fi o constantă a actualei conduceri, partidul este unul singur”, a declarat liderul liberal după şedinţa Biroului Executiv al partidului.
Președintele PNL Ilfov, Marian Petrache a solicitat colegilor din BEx ca la Consiliul Național din 4 august să fie convocat un congres extraordinar. Petrache și-a exprimat nemulțumirea în spatele ușilor închise, precizînd, potrivit surselor Hotnews.ro că întâlnirea pe care Vasile Blaga a avut-o cu foștii democrat liberali arată că fuziunea PNL-PDL nu s-a finalizat și că este nevoie de o clarificare doctrinară.
„Întâlnirea domnului Blaga cu o parte din colegi a fost o gafă. Avem nevoie de o clarificare doctrinară. Trebuie ca fiecare membru al PNL să se simtă ca acasă, să nu se simtă nimeni exclus din partid și să nu mai aibă nimeni nevoie de întâlniri de acest fel. (…) Ceea ce am avut de spus, am spus în interiorul partidului”, a declarat Marian Petrache la finalul sedinței PNL.