Dumitru Buzatu: Nu voi vota nicio excludere din PSD
Președintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat luni, la Parlament, înainte de ședința CEx, că el nu va vota pentru excluderea vreunui membru, spunând că cei care-și doresc excluderi „n-au ce face”.
„Nu știu dacă va fi vorba de excluderi. Eu sper ca cei care sunt prezenți să nu se lase pradă unor impulsuri personale sau zvonisticii și să își vadă de treabă. Nu voi vota pentru nicio excludere. Mi se pare că unii dintre noi n-au ce face”, a declarat Buzatu, citat de Mediafax.
Vicepreședintele PSD Robert Negoiță a declarat și el că nu va fi de acord cu excluderea unor membri ai conducerii partidului, afirmând că dacă în ședință se vor întâmpla ”lucruri neprincipiale”, o să se comporte ”în consecință”.
Președintele PSD Caraș-Severin, Ion Mocioalcă, a declarat înaintea ședinței CExN că liderii partidului au „o mare șansă”, anume să pledeze pentru unitatea sau pentru divizarea partidului.
Liderul partidului, Liviu Dragnea, a declarat la intrarea în ședință că ședința va fi una neplăcută, dar necesară, insistând că nu va mai permite că unii colegi să uneltească împotriva propriului guvern.
Vicepreședintele PSD Adrian Țuțuianu a declarat, luni, înaintea ședinței CExN al partidului, că nu va demisiona atât timp cât are sprijinul colegilor din organizația formațiunii din Dâmbovița, dar și al celor care au semnat scrisoarea adresată conducerii social-democraților.
O parte din liderii județeni PSD s-au exprimat duminică seară, într-o discuție la Parlament cu Liviu Dragnea, pentru aplicarea unor sancțiuni în CExN de luni pentru vicepreședintele Adrian Țuțuianu și secretarul general Marian Neacșu, putând să se meargă până la excludere, au spus, pentru MEDIAFAX surse din partid.
CExN al PSD va discuta, luni, tot la Parlament, de la ora 12.00, despre înregistrările în care Adrian Țuțuianu a criticat miniștrii și conducerea partidului. Unii lideri județeni au invocat public posibilitatea excluderii vicepreședintelui PSD, în timp ce alții au îndemnat la calm.