Sari direct la conținut

Ponta îi critică pe contestatarii Catedralei Neamului: Se cred atât de superiori încât îi pot disprețui pe cei care cred în Biserică. Nu din cauza catedralei nu s-au făcut drumuri

HotNews.ro
Victor Ponta, la Parlament, Foto: Hotnews
Victor Ponta, la Parlament, Foto: Hotnews

Fostul premier Victor Ponta susține că în Anul Centenarului românii și România au dreptul la un simbol național, iar toate simbolurile unei țări „se construiesc cu opoziție, critici și cârcoteli și se uită complet după niște ani și rămâne construcția”. El amenință că va șerge de pe pagina sa de Facebook comentariile contestatarilor catedralei, care „se cred atât de superiori încât îi pot disprețui pe cei care cred în religie și în Biserică”.

Într-o postare pe Facebook în care îi critică pe contestatarii Catedralei Mântuirii Neamului, Victor Ponta spune că în formarea și supraviețuirea noastră ca națiune religia creștin ortodoxă a avut un rol esențial care trebuie recunoscut, apreciat și respectat.

El susține că dacă nu avem destule spitale, școli, drumuri sau parcuri „nu este din vina Catedralei sfințite azi”.

„Dacă vreți să facem ceea ce este nevoie în România nu trebuie să ne mulțumim cu ținte false și ipocrizie-ci doar să alegem bine pe cei care merită să ne conducă și să construim împreună”, afirmă Ponta.

El mai spune că în perioada în care a fost prim-ministru a sprijinit construcția Catedralei: „Mulțumesc BOR care nu a uitat și m-a invitat la acest eveniment de sfințire, în timp ce nefericiții fără Dumnezeu care au ajuns acum la guvernare taie “pamblici” pentru lucruri la care nu au absolut nicio contribuție și fug de la inaugurări dacă sunt și eu prezent”.

De asemenea, Ponta amenință că va șterge de pe pagina sa de Facebook comentariile „celor care se cred atât de superiori încât îi pot disprețui pe cei care cred în religie și în Biserică”.

„Când mergeți la Roma, primul lucru vizitați San Pietro , la Paris Nôtre Dame – cred că un popor ca cel român își poate permite și o Catedrală care costă 100 milioane de euro în 15 ani din moment ce ne doare în cot de faptul că aruncăm 1,6 miliarde pe corvete și ne vindem pe degeaba companiile naționale de 25 de miliarde prin Fondul Suveran”, adaugă fostul premier.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro