VIDEO Liviu Dragnea, după ce Oprișan a cerut Congres pentru conducerea PSD: Total inoportun / Despre OUG a lui Tudorel Toader: Nu știam de ea, dar am citit-o, e în regulă
Șeful PSD, Liviu Dragnea, a declarat marți seara că nu este oportună acum o discuție despre organizarea unui Congres al partidului, după ce Marian Oprișan a cerut acest lucru, având în vedere că mandatul lui Dragnea se încheie la sfârșitul acestui an. Într-o conferință de presă susținută la finalul ședinței conducerii partidului, Dragnea a spus că nu știa despre ordonanța de urgență pentru modificarea legilor Justiției, aprobată de Guvern, dar a citit-o și este „în regulă”.
În cadrul ședinței Comitetului Executiv al PSD au fost votate cele două propuneri pentru portofoliile Transporturi și Dezvoltare Regională, Răzvan Cuc la Transporturi şi Daniel Suciu la Dezvoltare.
Comitetul Executiv al PSD a fost convocat marți, de la ora 17.00, după ce Olguța Vasilescu și Mircea Drăghici și-au retras candidatura de la cele două ministere, în urma refuzurilor repetate ale lui Klaus Iohannis de a îi numi în funcții.
HotNews.ro a transmis LIVETEXT cele mai importante declarații ale lui Liviu Dragnea.
UPDATE 22:15 Liviu Dragnea:
- Dacă președintele refuză și aceste două propuneri, ne întrunim din nou și luăm o decizie poate mai apăsată
- Premierul nu a agreat propunerea unei restructurări a Guvernului. Nu e cazul acum, nu e niciun motiv serios
- Răzvan Cuc a avut un mandat foarte bun, a fost forțat să-și dea demisia, a deblocat foarte multe lucruri blocate
- Eu am mare încrede în capacitatea lui de a conduce ministerul Transporturilor
Despre OUG pe justiție
- Nu știam de ea, dar am citit-o. Ce pot să comentez la o asemenea prostie marca Iohannis? Ce legătură are ordonanța cu mine?
- (De ce a cerut secția specială instrumentarea cazului Tel Drum?) Habar nu am
- Ieri am avut o discuție cu ministrului Justiției pentru că l-am rugat să îmi spună ce se întâmplă dacă președintele iresponsabil nu dă curs propunerilor de azi. Ne-a spus care ar putea fi variantele pe care ar putea să le urmeze Guvernului
- (Despre reproșurile lui Marian Oprișan): Nu sunt de acord cu ce spune el.
- (Sunteți stăpânul PSD?) Am spus că nu
- (Cine va conduce DNA?) Cel pe care îl va numi președintele României. Eu cred că președintele trebuie să-și exercite prerogativele. Dl Iohannis nu trebuie să respecte și el legea, chiar dacă se zice că membri ai familiei lui merg la Parchet noaptea?
- (A respectat principiul transparenței?) Eu cred că da. Eu cred că e în regulă această OUG și era necesară
- (despre congresul PSD) Eu cred că e cel mai bine chiar în timpul campaniei electorale. Cred că e total inoportun să vorbim despre așa ceva azi. Nu e doar părerea mea, e părerea aproape a tuturor. Fiind un an cu campanie prezidențială, de obicei partidele se ocupă de campanie. Toată lumea consideră că nu e oportun să discutăm acum, sfârșitul anului e departe
Viorica Dăncilă a venit la declarații înaintea lui Liviu Dragnea:
- Dincolo de jocul politic, de declarații, mai important e ce se întâmplă în țară, ce vrem să facem pentru români
(Întrebările ziariștilor, cu italice)
Ce veți face dacă președintele nu acceptă nici aceste propuneri?
Viorica Dăncilă: Plec de la ideea de bună credință. Ar fi dezastruos pentru imaginea României și pentru președinția rotativă. Plec de la ideea că suntem cu toții responsabili și va accepta propunerile
Cred că Daniel Suciu îndeplinește criteriile. Cred că are și experiența și expertiza necesară
De ce a fost reevaluat Răzvan Cuc?
Viorica Dăncilă: Răzvan Cuc nu a fost schimbat, a demisionat atunci. Toți am considerat că e foarte bine ca lucrurile să fie luate din mers și când ne-am propus investiții în infrastructură să avem pe cineva care cunoaște ministerul și poate prelua lucrurile din mers. Are experiență, a mai fost ministru a Transporturilor
Susțineți personal restructurarea Guvernului?
Viorica Dăncilă: Nu. Deținem președinția rotativă și trebuie să dăm dovadă de multă responsabilitate. Cred că trebuie să continuăm și în timpul președinției nu trebuie să avem o restructurare.
Care a fost urgența pentru OUG în justiție?
Viorica Dăncilă: Dl ministru a justificat pe deplin, dacă vă uitați la această OUG o să vedeți expunerea de motive și urgența acestei ordonanțe. În România în ultima perioadă tot ce faci trebuie legat de o persoană. Toate aceste lucruri le dai pentru întreaga Românie și pentru toți românii. Eu nu cred că trebuie să lipim o ordonanță de o anumită persoană. Vreau o justiție independentă, legile nu se dau pentru o persoană, politicul nu are ce căuta în justiție.
Cum îi ajută pe cetățeni această OUG?
Viorica Dăncilă: Ministrul a explicat și cred că e bine ca ministrul, care poate da explicații tehnice foarte bune, să explice acest lucru.
De ce nu ați respectat principiul transparenței?
Viorica Dăncilă: Ce principiu al transparenței?
Să existe o consultare
Viorica Dăncilă: Eu am înțeles că au existat consultări. Nu văd de ce atâtea semne de întrebare pentru două ordonanțe care haideți să vedem ce presupun ele. Discutăm foarte mult despre justiție, pentru a trece în derizoriu alte lucruri importante pe care le așteaptă România de la noi.
Comisia Europeană a spus că nu a fost informată
Viorica Dăncilă: Voi avea o discuție cu dl Timmermans la Madrid și voi explica pe larg motivele și ce presupune această OUG
Ce poziție are Guvernul despre candidatura lui Kovesi:
Viorica Dăncilă: Nu este propunerea noastră, nu vreau să vorbesc despre acest lucru.
Ar trebui să o susțină România?
Viorica Dăncilă: Nu vreau să vorbesc despre acest subiect. Eu nu cred că trebuie să vorbesc despre acest lucru atât timp cât nu a fost propunerea Guvernului României