Sari direct la conținut

Nicușor Dan: Cei care au contestat congresul USR nu își închipuiau că cererea va avea impact acum

HotNews.ro
Nicusor Dan, Foto: Hotnews
Nicusor Dan, Foto: Hotnews

Nicușor Dan susține că responsabilitatea modificărilor în Registrul partidelor politice în cazul USR nu-i aparține lui, ci acelora care au preluat conducerea partidului după demisia sa. De asemenea, precizează, Dan, într-o postare pe Facebook, membrii USR care au contestat congresul în Care a fost ales Dan Barna președinte „sunt oameni maturi care și-au exercitat un drept constituțional” în urmă cu un an și jumătate, și „nu își închipuiau că cererea va avea impact acum”.

Biroul Electoral Central a publicat decizia de respingere a înregistrării alianței electorale USR-PLUS, în care arată că, potrivit mențiunilor din Registrul partidelor politice, Nicușor Dan este cel în drept să reprezinte USR, iar Dan Barna nu are calitatea de reprezentant al partidului. În cazul PLUS, BEC susține că Raluca Danes este reprezentantul partidului, nu Dacian Cioloș. Potrivit deciziei, la BEC au fost depuse pe 6 martie, respectiv 7 martie, cereri din partea Ralucăi Daneș și a lui Elek Levente, aceasta din urmă după expirarea termenului.

Comentariile lui Nicușor Dan:

  • 1. Am plecat din USR prin demisia semnată la 1 iunie 2017. Din acel moment nu am mai avut vreo responsabilitate în numele USR, cu atât mai puțin responsabilitatea de a opera modificări în Registrul Partidelor în numele USR.
  • 2. Timp de cinci luni USR-ul a avut un președinte interimar, Elek Levente. Nu înțeleg de ce acesta nu figurează ca președinte în Registrul Partidelor Politice, după demisia mea.
  • 3. Interpretarea care circulă în spațiul public “congresul din octombrie 2017 a fost contestat de fidelii lui Nicușor Dan” lasă să se înțeleagă că membrii USR care au contestat congresul ar fi dirijați de mine.

Pe această chestiune țin să precizez:

  • a) Am considerat și consider că în octombrie 2017 congresul USR a fost viciat prin anularea alegerilor delegaților Municipiului București la Congres și refacerea alegerilor pe alt sistem de vot. Este singura critică pe care am adus-o USR-ului în doi ani de când am plecat din partid.
  • b) Membrii USR care au contestat congresul sunt oameni maturi care și-au exercitat un drept constituțional. Înainte de Congres au solicitat o mediere juridică la o casă de avocatură externă, pentru a evita litigiul în instanță, dar au fost refuzați. Au contestat acum un an și jumătate, nu își închipuiau că cererea va avea impact acum. Nu este în niciun caz vina lor că litigiul în instanță a durat un an și jumătate.
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro