Sari direct la conținut

Surse Euractiv.com: PNL îl va propune pe Siegfried Mureșan pentru postul de comisar european, după căderea guvernului PSD

HotNews.ro
Surse Euractiv.com: PNL îl va propune pe Siegfried Mureșan pentru postul de comisar european, după căderea guvernului PSD

Publicația Euractiv.com scrie joi, citând o sursă de rang înalt din cadrul Partidului Popular European (PPE), că Partidul Național Liberal din România (PNL, centru-dreapta), care a fost vârful de lance al moțiunii de cenzură ce a dus la căderea guvernului social-democrat de la București, va încerca să îl impună pe Siegfried Mureșan, europarlamentar și vicepreşedinte al grupului PPE, pentru preluarea postului de comisar european la Transporturi, portofoliul repartizat României.

Într-un interviu recent pentru Euractiv.com, Mureșan a declarat: „Sub nicio formă președintele Iohannis nu va desemna un premier interimar de la social-democrați. Suntem acum pe primul loc în sondaje, suntem cel mai mare partid de opoziție și suntem învingătorii din alegerile europarlamentare. Facem totodată campanie președintelui țării (pentru prezidențiale – n.r.) și suntem de departe partidul ce se aliniază cel mai mult cu agenda sa pro-UE”.

„Dacă avem majoritatea ca să dăm jos Guvernul, credem că putem găsi de asemenea o majoritate pentru a instala un prim-ministru. Va fi dificil, dar nu va dura mult timp”, a mai spus Siegfried Mureșan.

Premierul demis Viorica Dăncilă a propus inițial doi foști colegi europarlamentari pentru funcția de comisar european, pe Rovana Plumb și Dan Nica, amintește Euractiv.com. Președintele ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a selectat-o pe Plumb, însă această a fost respinsă de Comisia juridică din Parlamentul European, care a constatat un conflict de interese în cazul său.

PSD a explorat apoi mai multe nume pentru înlocuirea Rovanei Plumb, dar în final a insistat asupra lui Dan Nica. Însă Nica nu poate fi considerat un expert în domeniul transporturilor, iar o numire a sa ar strica totodată și echilibrul de gen pe care Von der Leyen îl dorește în cadrul Comisiei, mai notează Euractiv.com.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro