Sari direct la conținut

Barna: Și eu înclin să cred că e nevoie de amânarea alegerilor până în toamnă / Am fi iresponsabili să organizăm acum alegeri

HotNews.ro
Barna: Și eu înclin să cred că e nevoie de amânarea alegerilor până în toamnă / Am fi iresponsabili să organizăm acum alegeri

Președintele USR, Dan Barna, a declarat vineri, la RFI, că e nevoie de amânarea alegerilor locale până în toamnă, în contextul coronavirusului. ”Am fi iresponsabili să organizăm acum alegeri, când oamenii sunt îngrijorați cum își protejează bunicii sau copiii de această pandemie”, consideră el.

El a amintit că acum aproape două săptămâni liderii politici s-au întâlnit cu premierul Ludovic Orban și a fost stabilită data estimativă 28 iunie, în funcţie de evoluţia situaţiei.

„După cum vedem, situaţia continuă să evolueze într-o direcţie pe care nu o doream, dar pe care o anticipam. Şi eu înclin să cred că e nevoie de amânarea alegerilor. Este o discuţie pe care am avut-o şi în Biroul Naţional şi e previzibil că va fi necesară amânarea alegerilor. Deocamdată, până în toamnă. Adică să fim totuşi în logica în care s-ar atinge un vârf al epidemiei undeva în mai-iunie, după datele care circulă dinspre experţii medicali, după care ar trebui ca până spre toamnă să reîncepem să fim funcţionali”, a declarat liderul USR la RFI.

El a mai susţinut că Parlamentul trebuie să funcționeze online, adoptând măsurile necesare pentru companii şi cetăţeni.

„(…) Haideţi să fim foarte corecţi: dacă situaţia va evolua şi numărul de cazuri – previzibil deocamdată – va creşte, nimănui nu-i va păsa de alegerile locale şi va fi risipă de energie şi bani. Am fi iresponsabili să organizăm acum alegeri, când oamenii sunt îngrijoraţi cum îşi protejează bunicii sau copiii de această pandemie”, a spus Barna.

CITEȘTE ȘI:Ciolacu: Amânarea alegerilor locale reprezintă o opțiune; ce spun Ponta și UDMR

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro