Orban și Iohannis le-au spus liberalilor planul alegerilor: 27 septembrie localele și 6 decembrie parlamentarele. Nu se face remaniere – surse
Premierul Ludovic Orban le-a comunicat liberalilor la întâlnirea de la Vila Lac că Guvernul are un plan în ceea ce privește cele două scrutine: cele locale sunt programate pentru data de 27 septembrie, iar alegerile parlamentare pentru 6 decembrie, au declarat surse politice pentru HotNews.ro. De asemenea, Ludovic Orban și Klaus Iohannis au transmis un mesaj tranșant: „Nu se va face nicio remaniere”.
Planul PNL de organizare a alegerilor locale și parlamentare depinde însă și de ce va decide Curtea Constituțională miercuri, 27 mai. Judecătorii analizează un proiect de lege inițiat de PSD și contestat de PNL care modifică regulile în organizarea alegerilor locale.
- PSD a amendat în Parlament legea astfel încât Parlamentul să decidă data alegerilor și nu Guvernul așa cum este în prezent.
„PNL a ieşit cu motoarele turate de la această întâlnire, cu o echipă puternică, unită şi consolidată în jurul lui Ludovic Orban/ deci nu a fost nicio întâlnire cu cuţitele pe masă cum spun unii, e drept că am servit o cafea şi o apă plată! Nu am discutat nici măcar în trecere despre remaniere, întrucât suntem foarte multumiţi de modul în care miniştrii liberali au reacţionat în această perioadă dificilă/ deci nu pleacă nimeni, nu vine nimeni, iar miniştrii îşi fac datoria cât mai bine omeneşte posibil”, a scris Florin Roman, pe pagina sa de Facebook.
El susţine că, „în câteva zile, guvernul liberal prezintă un amplu program de revigorare a economiei româneşti, bazat pe investiţii şi pe sprijinirea masivă a sectorului privat”.
Liderii PNL din teritoriu s-au întâlnit marți seară la Vila Lac cu președintele Klaus Iohannis și premierul Ludovic Orban. Întâlnirea a avut loc în contextul în care în ultima perioadă au existat o serie de nemulțimiri în interiorul PNL. O parte dintre liderii liberali l-au acuzat pe Ludovic Orban că nu comunică deciziile în interiorul partidului și că aceștia află informațiile din presă.