Sari direct la conținut

Florin Cîțu, amenințat de Daniel Zamfir cu plângerea penală pentru refuzul de a merge în Senat la audieri

HotNews.ro
Daniel Zamfir, Foto: Agerpres
Daniel Zamfir, Foto: Agerpres

Preşedintele Comisiei economice din Senat, Daniel Zamfir (PSD), a anunţat că va depune o plângere penală la adresa ministrului Finanţelor Publice, Florin Cîţu, în baza legii răspunderii ministeriale, ca urmare a refuzului ministrului de a se prezenta la audieri.

Cîţu a fost invitat luni, pentru a treia oară, la audieri, de către Comisiile economică şi de buget din Senat. Tema audierii viza „derularea Programului IMM Invest România, strategia de administrare a datoriei publice, programul de convergenţă 2020, perspectiva negativă generată de scăderea veniturilor bugetare ca urmare a contracţiei economice din ultimele luni, aplicarea prevederilor art. 48 din Legea nr. 5/2020 a bugetului de stat pe anul 2020”.

„E obligaţia noastră să facem ceva, întrucât vom fi şi noi responsabili pentru felul în care ajung finanţele ţării pentru că lăsăm lucrurile să treacă aşa (…). Faptul că domnul Cîţu refuză în mod repetat şi nejustificat să se prezinte în faţa comisiilor parlamentare, să dea explicaţii în legătură cu gestionarea datoriei publice, la nivel personal vă spun, eu cred cu tărie că trebuie să punem capăt acestui lucru, înaintând o plângere penală la adresa ministrului Cîţu în baza legii răspunderii ministeriale. Refuzul de a se prezenta în faţa Comisiilor parlamentare (…) ne arată că domnul ministru Cîţu acţionează cu rea credinţă în favoarea unor prieteni politici şi în detrimentul bugetului statului român. Voi cere acordul celor două Comisii şi voi informa şi Biroul permanent şi cred că măsura firească este plângere penală pentru refuzul repetat de a se prezenta în Parlament”, a afirmat, luni, senatorul PSD Zamfir, citat de Agerpres.

El susține că a primit o adresă de la cabinetul ministrului în care este informat despre transmiterea documentelor referitoare la punctele înscrise pe ordinea de zi a şedinţei.

Zamfir a criticat documentele trimise, menţionând că unul dintre acestea, referitor la strategia de administrare a datoriei publice, este un document semnat de fostul ministru de Finanţe, Eugen Teodorovici, „care nu are nicio legătură cu împrumuturile făcute de ministrul Cîţu”.

„Nu este suficient să primim informaţii. Parlamentul decide forma în care doreşte să primească informaţiile (…). Noi îl întrebăm de mere, şi el ne răspunde de pere? (…) Dorim prezenţa fizică a ministrului ca să explice. Art 8 din Legea răspunderii ministeriale spune: ‘constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă penală următoarele fapte – refuzul nejustificat de a se prezenta Parlamentului sau comisiilor permanente ale acestuia informaţiile cerute de acestea, să se prezinte în faţa comisiilor'”, a adăugat Zamfir.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro