Firea susține că s-a consultat cu avocații PSD și vor depune la Parchet "toate dovezile din secţiile de vot, toate procesele verbale viciate": Cifrele au fost umflate pentru contracandidatul meu
Primarul general în funcţie, Gabriela Firea, spune că s-a consultat cu avocaţii partidului pentru plângerea către Parchet în legătură cu alegerile din 27 septembrie și că procurorilor le vor fi puse la dispoziţie „toate dovezile din secţiile de vot și toate procesele verbale viciate”, iar „dacă se va dori cu adevărat se va face o anchetă”. Firea susținuse și renumărarea voturilor, însă nu a fost susținută de conducerea partidului. Ea susține însă că nu s-a simțit abandonată de colegii săi, „chiar dacă asta s-a încercat să se sugereze”.
”Avem în Bucureşti 65.000 de voturi nule. Să înţeleg că 65.000 de bucureşteni nu au ştiut să voteze, nu, pentru că acele buletine de vot au fost introduse în urnă şi, de către comisie, au fost declarate nule, în sensul mâzgălite, viciate, puse mai multe ştampile, pătate, îndoite. 10% dintre buletinele folosite în Bucureşti sunt nule, o cifră foarte mare”, a susținut Gabriela Firea înaintea ședinței PSD.
Ea a susținut din nou că la alegerile din 27 septembrie a primit 250.000 de voturi, la o distanţă de 30.000 de voturi de Nicușor Dan, în condiţiile în care erau 1,8 milioane de alegători în liste pentru cele 1.270 de secţii de votare. „Doar 25 de voturi la fiecare secţie dacă erau aranjate şi, iată că este cifra cu care mă distanţez. Vom vedea”, a mai susținut Firea.
Firea continuă să acuze presupuse nereguli la vot, între care „procese-verbale modificate cu carioca” și a susținut că pentru plângerea pe care o va depune la Parchet a lucrat cu avocaţii care colaborează cu PSD.
”Punem la dispoziţia organelor de anchetă toate dovezile din secţiile de vot, toate procesele-verbale viciate, corectate, îngroşate, cu pix, cu carioca, toate cifrele care nu ies. Nu au cum să iasă, au fost umflate pentru contracandidatul meu. Să se verifice şi voturile nule. De ce au fost trecute la nule după ce au fost introduse în urnă? Dacă se va dori o anchetă cu adevărat, se va face. Dacă nu, ne vedem pe 6 decembrie la parlamentare, unde sperăm să se fure mai puţin”, a spus Firea.
Gabriela Firea susține însă că nu s-a simțit abandonată de colegii săi, „chiar dacă asta s-a încercat să se sugereze”.
”În legătură cu afirmaţia despre colegii care se delimitează de demersurile mele fac o singură apreciere. Cine are ceva de spus să spună direct în faţă, şi nu pe surse. Dacă ne întoarcem la vremurile în care dialogăm între noi, colegi fiind, pe surse, pe anumite site-uri care oricum ne sunt ostile şi care toată campania au făcut contracampanie pentru noi, nu este bine. Eu nu cred că cineva din conducerea partidului poate să se opună la aflarea adevărului şi poate să se opună la respect faţă de cetăţeni. Cred că cineva a vrut să bage din nou băţul prin gard în ceea ce ne privește şi să ne supărăm între noi. Nu m-am simţit că sunt abandonată de colegii mei, chiar dacă asta s-a încercat să se sugereze”, a mai spus primarul în exercițiu al Capitalei, luni, la sediul PSD.