Sari direct la conținut

Orban: Da, am luat decizia de a-l schimba pe prefectul Capitalei / Traian Berbeceanu, printre candidați. E un om integru

HotNews.ro
Orban: Da, am luat decizia de a-l schimba pe prefectul Capitalei / Traian Berbeceanu, printre candidați. E un om integru

Premierul Ludovic Orban a anunțat oficial miercuri că prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu, va fi schimbat din funcție, iar fostul comisar de poliție Traian Berbeceanu este printre „posibilii candidați”. Reamintim că prefectul Capitalei este protagonistul unei întregi serii de bâlbe, după ce duminică Bucureștiul a depășit rata de infectare de 3 cazuri la mia de locuitori.

Orban a spus, miercuri, că nu putea să anunțe de luni, atunci când a fost întrebat de jurnaliști, că îl va schimba din funcție pe prefectul Capitalei, pentru că urma o ședință importantă – cea a Comitetului pentru Situații de Urgență București, în care au fost dispuse măsurile după ce Capitala a depășit, duminică, indicele de 3 la mia de locuitori.

„Da, am luat decizia de a-l schimba pe prefect. Joi vom opera această schimbare. Da, Traian Berbeceanu e printre posibilii candidați”, a afirmat Orban.

El a spus despre Traian Berbeceanu că este un om „integru și hotărât”.

Numirea prefectului se face prin hotărâre de guvern, iar o şedinţă a Executivului va avea loc joi.

Fostul comisar de Poliție Traian Berbeceanu, actual șef de cabinet al ministrului de Interne Marcel Vela, a fost angajat marţi ca funcţionar public la grupul deputaţilor PNL, au declarat surse politice pentru News.ro. Numirea fostului comisar de poliție ca funcţionar public la grupul PNL al Camerei Deputaţilor rezolvă problema faptului că acesta nu făcea parte din corpul funcţionarilor publici, cerință pentru a putea fi numit în funcția de prefect al Capitalei.

Reamintim că prefectul Capitalei este protagonistul unei întregi serii de bâlbe, după ce duminică Bucureștiul a depășit rata de infectare de 3 cazuri la mia de locuitori.

Rata de infectare a trecut de 3 duminică, datele fiind transmise de Grupul de Comunicare Strategică în informarea de la ora 13.00. La ora 23.00, prefectul spunea la Digi 24 că nu știe câte cazuri noi de COVID-19 au fost raportate în Capitală deoarece era la cumpărături și nici nu le-a primit pe mail de la DSP.

„Nu am avut numărul de îmbolnăviri, eram la cumparaturi. Am fost înștiințat de dl colonel Precup de la ISU că e de 3.02 și trebuie să ne vedem la prefectură. M-am prezentat. Colega dvs a făcut precizarea că sunt mai mult de 500 de infectări. Eu nu am avut această informare, singurul lucru pe care-l știam era numărul total de infectări pe ultimele 14 zile. La ora la care eu am fost informat, eu nu primisem buletinul. La noi se trimite pe e-mail oficial”, a spus Cojanu duminică seară.

Preşedintele Klaus Iohannis a spus luni că atitudinea prefectului Capitalei şi modul în care a reacţionat în contextul creşterii numărului de cazuri la mia de locuitori în Bucureşti sunt inacceptabile şi nu trebuie să rămână fără urmări.

Cine este Traian Berbeceanu

În decembrie 2019, Traian Berbeceanu a fost numit șef de cabinet al ministrului de Interne, Marcel Vela.

Traian Bereceanu a fost șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba între 2005 și 2013, când a trebuit să plece în urma unei anchete a DIICOT. A stat în arest din 24 octombrie până în 26 noiembrie 2013, fiind acuzat că ar fi sprijinit o grupare suspectată de evaziune fiscală cu produse petroliere, cu un prejudiciu de peste 3,5 milioane de lei.

Berbeceanu a fost achitat în 2016, în prima instanță, fiind găsit nevinovat pentru faptele de luare de mită, sprijinire grup infracţional organizat, spălare de bani, fals în declaraţii, fals sub semnătură privată, complicitate la delapidare, fapte de care l-au acuzat procurorii DIICOT în 2013.

Traian Berbeceanu a fost trimis în judecată în iulie 2014, fiind acuzat de DIICOT că, în cursul anului 2011, în calitate de ofițer de poliție judiciară și având funcția de șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba, a sprijinit grupul infracțional organizat din care făceau parte Gheorghe Rusu, Dorin Cupetiu și alte persoane. Astfel, el era acuzat că ar fi primit de la Gheorghe și Anca Rusu un autoturism VW Passat CC Trav. 2.0 TDI, în valoare de aproximativ 20.000 de euro, în schimbul furnizării către aceștia a unor date și informații privitoare la cercetarea lor sau a SC Uranus Junior 2003 SRL ori a altor persoane din aceeași grupare criminală în cauze penale sau în legătură cu efectuarea unor percheziții domiciliare.

În 6 noiembrie 2019, procesul în care fostul șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Traian Berbeceanu este judecat la completul de 5 al instanței supreme a fost suspendat. Decizia a fost luată în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție a decis sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) cu patru întrebări legate de aplicarea hotărârii Curții Constituționale privind completurile specializate de 3 judecători.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro