Sari direct la conținut

Fostul președinte Ion Iliescu împlinește astăzi 91 de ani

HotNews.ro
Ion Iliescu, la Parchetul General (arhiva), Foto: Agerpres
Ion Iliescu, la Parchetul General (arhiva), Foto: Agerpres

Fostul președinte Ion Iliescu împlinește miercuri 91 de ani. Iliescu nu a mai avut nicio apariție publică din martie 2017, când a mers la Parchetul General, fiind citat de procurori în dosarul Revoluţiei, în care a fost trimis în judecată pentru infracţiuni contra umanităţii.

Ion Iliescu este născut în 3 martie 1930.

​Anul trecut, de ziua sa, Ion Iliescu spunea că nu se mai simte ca la 19 ani, dar „deocamdată” capul îl are „întreg”.

„Ca la 90 de ani, nu-i ca la 19, dar e…Se adună multe. Dar deocamdată, capul e întreg.(…) (Petrec – n.red.) cu soţia, nu facem nimic deosebit, dar răspund la telefoane. M-au sunat mulţi cunoscuţi, şi mai din tinereţe, şi mai din perioada de după Revoluţie”, declara Ion Iliescu pentru Mediafax.

Ultima aparție publică a lui Ion Iliescu a fost în martie 2017, când s-a prezentat la Parchetul General, fiind citat de procurori în dosarul Revoluţiei, în care a fost trimis în judecată pentru infracţiuni contra umanităţii.

În ultimii ani, el a fost spitalizat de câteva ori. În aprilie 2019, a fost operat de „ericardită lichidiană – tamponadă cardiacă”, la Institutul C.C. Iliescu din Capitală. Fostul preşedinte a mai fost operat la inimă, fiindu-i montate câteva stenturi, una dintre operaţii fiind făcută la Paris în 2007.

Deși nu a mai avut apariții publice, Ion Iliescu a mai avut reacții în spațiul public. Una dintre ele a fost în 30 decembrie 2019. Atunci, el a reacționat față de decizia Guvernului de desființare a Institutului Revoluției Române, condus de el. El declara pentru Mediafax că este ”o porcărie inadmisibilă” și că nu înțelege motivația demersului.

Tot în decembrie 2019, Iliescu a reacționat pe blogul său, după ce Gelu Voican Voiculescu, viceprim-ministru în Guvernul provizoriu Petre Roman și trimis în judecată pentru infracțiuni contra umanității în dosarul Revoluției, a fost lovit de protestatari cu o cârjă la Troița de la Universitate, unde venise să depună o coroană de flori. Ion Iliescu a comentat atunci că unul dintre sloganurile Revoluției a fost ”Fără violență!”, adăugând că cele întâmplate arată că nici după trei decenii reconcilierea nu este posibilă.

Din decembrie 1989, Ion Iliescu a condus FSN, transformat ulterior în PDSR şi PSD. El a condus statul român ca preşedinte al CFSN şi CPUN până la alegerile din mai 1990, când a fost ales preşedinte al României. Ulterior, a mai avut două mandate de preşedinte, între 1992-1996 şi 2000-2004.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro